Circulaţia feroviară pe Viaductul Cârcea a fost redeschisă după aproximativ o lună de la accidentul de tren

Circulaţia feroviară pe Viaductul Cârcea a fost redeschisă, marţi, după aproximativ o lună de la accidentul produs de un mecanic de locomotivă băut, care a depăşit semnalul de circulaţie aflat pe culoarea roşie şi a intrat pe firul închis pentru lucrări.

394 afişări

Imaginea articolului Circulaţia feroviară pe Viaductul Cârcea a fost redeschisă după aproximativ o lună de la accidentul de tren

Circulaţia feroviară pe Viaductul Cârcea a fost redeschisă după aproximativ o lună de la accidentul de tren

Potrivit unui comunicat transmis marţi seara de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, la ora 20.00 s-a redeschis firul II de pe Viaductul Cârcea, situat între staţiile Malu Mare - Banu Mărăcine, iar trenurile care asigură legătura pe magistrala Bucureşti - Craiova (şi retur) îşi vor relua circulaţia pe ruta directă Craiova – Caracal.

„Lucrările din zona Viaductului Cârcea având un grad ridicat de dificultate au impus în primul rând analizarea tuturor soluţiilor identificate pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a operaţiunilor de ridicare a locomotivei şi a vagonului, rămase suspendate pe firului I, soluţia finală fiind intervenţia cu o macara rutieră de mare tonaj (600 tone). Până la ridicarea locomotivei şi a vagonului, în zona viaductului au fost necesare măsuri speciale de pregătire, personalul feroviar acţionând pentru îndepărtarea vagoanelor prăbuşite în râpă, construirea unui sistem provizoriu de susţinere a tablierului metalic pecare au rămas suspendate locomotiva şi vagonul, astfel încât să se evite prăbuşirea acestuia în timpul manevrelor de ridicare, iar pe o suprafaţă de aproximativ 1500 mp s-a construit platforma specială pentru fixarea macarelei rutiere de mare tonaj, care a fost asamblată pe module, la faţa locului, cu o altămacara rutieră, de 125 de tone”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, în paralel cu lucrările de intervenţie de pe firul I, pentru redeschiderea traficului pe un singur sens, s-a realizat şi expertiza tehnică a structurii viaductului pe firul II, în condiţiile în care tot traficul feroviar se va desfăşura în perioada următoare doar pe acest fir.

De asemenea, reprezentanţii Sucursalei Regionale CF Craiova a executat pe firul II lucrări de verificare şi reparaţii la componentele infrastructurii feroviare, precum şi lucrări deciuruire şi buraj mecanizat a pietrei sparte şi de înlocuire a cablurilor de dependenţă şi de alimentare pe ambele fire, între staţiile Malu Mare şi Banu Mărăcine.

„Intervenţiile cu macaraua de mare tonaj pentru coborârea tablierului, pe care au rămas suspendate locomotiva şi vagonul, se vor desfăşura în a doua parte a zilei de mâine (miercuri – n.r.), în intervalul orar în care niciun tren nu tranzitează zona respectivă, astfel încât circulaţia feroviară să nu fie afectată”, mai spun reprezentanţii CFR.

Un tren de marfă care transporta produse petroliere a deraiat, în 12 august, după ce podul peste care trecea s-a rupt sub greutatea garniturii. Mecanicul loomitivei era băut, au stabilit anchetatorii. Acesta a depăşit semnalul de circulaţie aflat pe culoarea roşie şi a intrat pe firul închis pentru lucrări, au mai arătat reprezentanţii CFR.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
FEROVIAR ,
CÂRCEA ,
TREN
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.