Circulaţia în staţiile de metrou Laminorului-Străuleşti va fi deschisă la începutul anului 2017

Circulaţia în staţiile de metrou Laminorului şi Străuleşti va demara în primul trimestru din 2017, după ce se vor finaliza lucrările, se vor asigura condiţiile de siguranţă şi confort pentru călători şi se va testa sistemul de circulaţie, potrivit unui comunicat transmis luni de Metrorex.

4050 afișări
Imaginea articolului Circulaţia în staţiile de metrou Laminorului-Străuleşti va fi deschisă la începutul anului 2017

Metrorex: Circulaţia pe tronsonul Laminorului-Străuleşti va demara la începutul anului 2017

Metrorex a demarat, la începutul lunii decembrie 2016, verificările în vederea recepţiei la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii Magistrala 4 – Extinderea cu două noi staţii de metrou: Laminorului şi Străuleşti. Acestea sunt situate în partea de nord a Bucureştiului şi sunt aferente secţiunii Parc Bazilescu – Străuleşti, în lungime de 2,1 kilometri.

„Concluziile comisiilor de specialitate care au verificat lucrările au evidenţiat finalizarea tuturor lucrărilor de arhitectură, finisaje, lifturi şi escalatoare, cale de rulare, instalaţii electrice şi sanitare, instalaţii PSI, instalaţii de ventilaţie, telefonie şi ceasoficare, acestea fiind în deplină stare de funcţionare, astfel încat probele tehnologice aferente instalaţiilor precum şi ale circulaţiei trenurilor să poată fi efectuate”, potrivit comunicatului Metrorex.

TITLURILE ZILEI

Circulaţia cu pasageri pe această secţiune va fi anunţată public după finalizarea probelor, precizează operatorul metroului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici