CNADNR îşi propune să finalizeze 93 kilometri de autostradă în acest an şi 195 kilometri anul viitor

CNADNR vrea să finalizeze 93,1 kilometri de autostradă în acest an, având la dispoziţie un buget de 2,65 miliarde lei, mai mic cu 1,1 miliarde lei faţă de anul trecut, iar în 2015 estimează că vor fi construiţi 194,8 kilometri, bugetul prognozat în acest scop ridicându-se la 3,96 miliarde lei.

3013 afișări
Imaginea articolului CNADNR îşi propune să finalizeze 93 kilometri de autostradă în acest an şi 195 kilometri anul viitor

CNADNR îşi propune să finalizeze 93 kilometri de autostradă în acest an şi 195 kilometri anul viitor (Imagine: Mihai Marginean/Mediafax Foto)

Anul trecut, CNADNR a avut un buget de 3,76 miliarde lei pentru autostrăzi şi a inaugurat 116 kilometri, respectiv tronsonul Simeria - Orăştie (18 km), trei loturi pe Orăştie-Sibiu (60,5 kilometri) şi primul tronson al Lugoj - Deva (27,4 de kilometri, plus un drum de legătură la regim de autostradă de 10,5 km), reţeaua totală de autostrăzi a României însumând în prezent aproape 650 kilometri.

CNADNR intenţionează să inaugureze în acest an loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Nădlac - Arad (22,2 km, respectiv 16,6 km), lotul 2 Timişoara - Lugoj (25,6 km), lotul 3 Orăştie - Sibiu (22,1 km) şi o porţiune de 6,5 km a autostrăzii Bucureşti - Ploieşti.

TITLURILE ZILEI

Anul viitor, CNADNR se aşteaptă să recepţioneze loturile 2,3 şi 4 de la Lugoj - Deva (28,6 km, 21,1 km şi 22,1 km), cele patru loturi de la Sebeş - Turda, cu o lungime de 70 km, şi loturile 1,2 şi 3 de la Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureş (53 km).

Proiectele care vor beneficia de cei mai mulţi bani în acest an sunt autostrăzile Nădlac - Arad (359,9 milioane lei), Timişoara - Lugoj (251,7 milioane lei), Lugoj - Deva (333,7 milioane lei), Orăştie - Sibiu (285,6 milioane lei), Sebeş - Turda (290,8 milioane lei), Braşov - Cluj - Borş (256,5 milioane lei) şi Bucureşti - Braşov (429 milioane lei).

În 2015, cele mai ridicate fonduri vor fi alocate pentru autostrăzile Nădlac - Arad (240,3 milioane lei), Timişoara - Lugoj (477,2 milioane lei), Lugoj - Deva (951 milioane lei), Orăştie - Sibiu (281,9 milioane lei), Sebeş - Turda (878,9 milioane lei), Braşov - Cluj - Borş (379,9 milioane lei) şi Bucureşti - Braşov (330,9 milioane lei).

Proiectele sunt finanţate atât cu bani de la buget cât şi din fonduri externe.

Informaţiile sunt furnizate într-un document oficial, datat în februarie, obţinut de MEDIAFAX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici