Salariile de bază din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor cresc cu 22%. Măsura va fi aplicată pentru 5.700 de angajaţi. CNS Cartel Alfa: Creşterea va fi de peste 60%

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat, vineri, că salariile de bază ale angajaţilor din minister, din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, din Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi ANAP vor fi majorate de la 1 noiembrie cu 22%, iar de această creştere vor beneficia în jur de 5.700 de angajaţi. Decizia este cuprinsă într-o ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial şi nu a fost anunţată public de Guvern la momentul adoptării ei.

6711 afişări
Imaginea articolului Salariile de bază din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor cresc cu 22%. Măsura va fi aplicată pentru 5.700 de angajaţi. CNS Cartel Alfa: Creşterea va fi de peste 60%

Hossu: Guvernul creşte salariile din Finanţe cu peste 60%; MFP: majorarea medie va fi de de 22%

Ministerul Finanţelor arată, într-un comunicat de presă, că majorarea medie a salariilor de bază va fi de 22%, iar de aceasta vor beneficia aproximativ 5.700 de persoane din "aparatul propriu".

Preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a susţinut însă pentru MEDIAFAX că salariile angajaţilor în cauză vor creşte cu peste 60%, explicând că o clasă de salarizare înseamnă 2,5 puncte procentuale raportat la salariul de bază.

Ministerul Finanţelor spune că prin derogare de la OU 23/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2015, începând cu drepturile salariale aferente lunii noiembrie, funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul Finanţelor, ANAF, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili beneficiază de 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută.

Majorarea salariilor angajaţilor Finanţelor, ANAF, Direcţiei Generale Administrare Mari Contribuabili şi ANAP este justificată de "activităţile complexe" desfăşurate de aceste instituţii şi de necesitatea atingerii unei salarizări similare cu cea din Ministerul Fondurilor Europene, susţine MFP.

"Activităţile complexe ale MFP, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, ANAP, precum şi imperativul asigurării unei stabilităţi a personalului specializat din cadrul acestora justifică acordarea unei majorări salariale prin acordarea unui număr de 25 de clase de salarizare succesive. Acordarea acestei majorări salariale este de natură să creeze o salarizare similară cu personalul din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, care are atribuţii în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile, dată fiind complexitatea similară a activităţilor desfăşurate şi care în prezent beneficiază de până la 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută, conform Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare", arată Ministerul Finanţelor Publice.

În plus, o egalizare a salarizării între aceste instituţii publice este necesară, deoarece nu trebuie să existe o diferenţă între cele două categorii de bugete, naţional şi cel al Uniunii Europene, şi nici între activităţile aferente funcţiilor acestor instituţii publice, potrivit sursei citate.

"În corelaţie cu atribuţiile şi complexitatea lucrărilor de la nivelul MFP, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, ANAP şi, pe de o parte, şi riscurile care pot interveni în lipsa unei salarizări corespunzătoare a acestora, pe de altă parte, prin Ordonanţă de urgenţă nr. 47/ 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare s-a instituit acordarea personalului din cadrul MFP, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi ANAP şi unei majorări salariale similare celei prevăzute la art. 2 alin.(1) din Legea nr.490/2004, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, personalul din aceste instituţii nu va beneficia de majorarea salarială de 25 de clase de salarizare succesive pe perioada în care intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 490/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Măsura propusă este de natură să conducă la evitarea riscului migrării personalului din cadrul acestora către instituţii cu un nivel de salarizare superior, la evitarea săvârşirii unor posibile fapte de corupţie şi la stabilirea unui echilibru între complexitatea muncii şi riscurile care derivă din realizarea prerogativelor acestora. Totodată, această măsură contribuie la realizarea unui serviciu public stabil, prin eliminarea pe cât posibil a riscului migrării personalului specializat din cadrul unor instituţii cheie ale administraţiei publice centrale către mediul privat, cu consecinţe pozitive asupra interesului cetăţeanului, a bugetului general consolidat şi a activităţii autorităţilor publice vizate de această măsură", susţin Finanţele.

Bogdan Hossu a susţinut iniţial că numărul beneficiarilor la mai mult de 60.000, incluzând  angajaţi din toate direcţiile din teritoriu ale ANAF şi din toate instituţiile deconcentrate din ţară. 

El a precizat că derogarea Guvernului, inclusă în actul publicat în Monitorul Oficial, nu a fost prevăzută în proiectul rectificării şi nu a fost prezentată nici partenerilor sociali.

"Modificarea a fost făcută ori în şedinţa de Guvern, ori după. În mod normal o astfel de modificare nu trebuie făcută fără semnăturile miniştrilor Finanţelor, Justiţiei şi Muncii", a spus Hossu.

El a arătat că prevederea este discriminatorie şi va duce la o "explozie salarială".

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici