Companii din Germania şi Iran semnează un acord de cooperare în ciuda sancţiunilor americane

Compania germană ADL şi compania petrolieră iraniană Sepahan au semnat un acord de cooperare pentru transferul de tehnologie în domeniul lubrifianţilor din industria petrolului şi a gazelor, relatează agenţia de presă iraniană FARS.

436 afişări

Imaginea articolului Companii din Germania şi Iran semnează un acord de cooperare în ciuda sancţiunilor americane

Companii din Germania şi Iran semnează un acord de cooperare în ciuda sancţiunilor americane

„Ambasadele europene au depus mult efort pentru a facilita semnarea acordului”, a precizat Mohammad Ebrahimi, directorul general executiv al companiei iranianene Sepahan.

Potrivit tot lui Mohammad Ebrahimi, în derularea proiectelor vor fi implicaţi şi parteneri austrieci şi elveţieni.

Acesta este un caz izolat, întrucât - pe fondul sancţiunilor americane - tendinţa generală a companiilor europene este de a-şi sista operaţiunile din Iran. Compania daneză producătoare de catalizatori Haldor Topsoe, de exemplu, îşi opreşte operaţiunile din Iran, lucru ce va avea impact asupra a 200 de locuri de muncă. Şi producătorul elveţian de trenuri Stadler Rail, îşi va opri proiectul de construire a unei linii ferate subterane în Teheran.

Alte exemple de companii care-şi opresc activităţile sunt operatorul fereoviar german Deutsche Bahn, compania de telecomunicaţii Deutsche Telekom sau compania energetică franceză Total. Iar săptămâna trecută şi producătorul de automobile Daimler a anunţat sistarea activităţii din Iran.

Această evoluţie are loc în pofida intrării în vigoare a „Acordului de Blocaj”. Teoretic, acesta este menit să împiedice recunoaşterea oricăror decizii judecătoreşti luate de instanţele americane în urma cărora ar putea fi impuse penalităţi companiilor europene, ca urmare a nerespectării sancţiunilor impuse Iranului. De asemenea, acordul ar permite recuperarea pierderilor rezultate de pe urma sancţiunilor, chiar de la entităţile care le-au impus, în speţă Statele Unite.

Cu toate acestea, eficienţa aplicării lui se loveşte de limitări legate de recunoaşterea lui.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
IRAN ,
ACORDUL DE BLOCAJ ,
COOPERARE UE IRAN
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.