Companiile de stat, principalul subiect în a doua şedinţă a coaliţiei PSD-ALDE. Vâlcov a fost prezent la întâlnire

Companiile de stat, cum ar fi complexele energetice Oltenia şi Hunedoara, Nuclearelectrica au fost principalul subiect de discuţie în şedinţa coaliţiei PSD-ALDE care a durat peste trei ore, au spus surse politice pentru MEDIAFAX. La întrunire a participat şi Darius Vâlcov, consilierul premierului.

1444 afişări

Imaginea articolului Companiile de stat, principalul subiect în a doua şedinţă a coaliţiei PSD-ALDE. Vâlcov a fost prezent la întâlnire

Companiile de stat, principalul subiect în şedinţa coaliţiei. Vâlcov a fost prezent la întâlnire

La şedinţă au mai fost prezenţi mai mulţi directori ai complexurilor energetice, precum Oltenia şi Hunedoara. Întâlnirea a ţinut aproximativ trei ore şi jumătate, timp în care ministrul Energiei, Anton Anton, liderii coaliţiei, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu şi ceilalţi participanţi au discutat despre probleme care ţin de domeniul energiei.

La discuţii au mai fost prezenţi consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov şi secretarul general ALDE Daniel Chiţoiu, potrivit surselor citate.

Sursele au mai spus, pentru MEDIAFAX, că nu a fost abordat niciun subiect politic la această a doua întâlnire a coaliţiei de guvernare. La prima şedinţa, cea care a avut loc joi la ora 11.30, au participat doar liderii coaliţiei, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea în biroul său de la Camera Deputaţilor. Cei doi au discutat aproximativ o jumătate de oră.

De asemenea, la această a doua întâlnire a coaliţiei, care a avut loc tot în biroul lui Dragnea de la Parlament, nu a fost stabilit nimic în legătură cu legea offshore, au precizat sursele menţionate.

Tot joi, de la ora 13.30, Călin Popescu-Tăriceanu s-a întâlnit, în biroul său de la Senat, cu reprezentanţii ExxonMobil Exploration and Production România, aceştia fiind apoi primiţi de către Liviu Dragnea, în biroul său de la Camera Deputaţilor, au precizat sursele MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, discuţiile între Tăriceanu şi Dragnea cu reprezentanţii Exxon au vizat legea offshore care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
VÂLCOV ,
COALIŢIE ,
COMPANII
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.