Conducte paralizate de „bune intenţii” politice: Petrolul rusesc pentru care nimeni nu vrea să plătească, o afacere de 1,2 miliarde de dolari

Termenele de plată pentru petrolul rusesc contaminat, aflat în conductele dintre Belarus şi Germania, se apropie de scadenţă, însă nimeni nu vrea să achite sumele aferente acestuia, potrivit Reuters.

2437 afişări
Imaginea articolului Conducte paralizate de „bune intenţii” politice: Petrolul rusesc pentru care nimeni nu vrea să plătească, o afacere de 1,2 miliarde de dolari

Conducte paralizate de „bune intenţii” politice: Petrolul rusesc pentru care nimeni nu vrea să plătească, o afacere de 1,2 miliarde de dolari

Companiile petroliere occidentale şi rafinăriile europene care au cumpărat petrolul cu o lună în urmă, înainte de a descoperi că acesta era inutilizabil, au refuzat până acum să blocheze plăţile pentru acesta, dornice fiind să menţină relaţii pozitive pe termen lung cu al doilea cel mai mare exportator de petrol din lume, evitând totodată procesele din tribunalele ruseşti.

În schimb, numeroşi cumpărători occidentali au solicitat producătorilor ruşi amânrea plăţilor pentru ţiţeiul contaminat, cât timp cumpărătorii şi vânzătorii cad de acord asupra unei metode prin care această situaţie să poată fi rezolvată şi a distribuirii costurilor implicate, au spus patru comercianţi implicaţi în tranzacţionarea petrolului din Rusia. Pentru cumpărătorii care au achiziţionat aproximativ 19 milioane de barili de ţiţei contaminat, blocat acum în conducte, este o chestiune în valoare de 1,2 miliarde de dolari.

„Există în jur de 0,8-0,9 milioane de tone de petrol contaminat care stau în conductele dintre Belarus şi Germania, pe care nici un rafinor nu doreşte să le ia. Acest petrol trebuie evacuat undeva pentru a putea reporni conducta. Dar ar fi greşit ca Rusia să presupună faptul că rafinăriile europene vor suporta toate costurile implicate de aceste procese”, a declarat o sursă familiarizată cu situaţia, adăugând faptul că producătorii de petrol din Rusia nu au răspuns încă la propunerile făcute de marii cumpărători europeni.

„Suntem gata să rezolvăm problema şi să găsim soluţii pentru petrolul contaminat, dar dorim ca producătorii ruşi să vină cu garanţii financiare care să le asigure contribuţia la acoperirea costurilor”, a declarat un al doilea cumpărător de petrol rusesc din Europa.

Producătorul de petrol Rosneft, deţinut de statul rus, a declarat că este prea devreme pentru a comenta această problemă. Lukoil a refuzat să comenteze, iar Surgutneftegas a declarat că poartă convorbiri comerciale normale cu cumpărătorii săi. Compania rusească de transport petrolier Transneft, deţinătoare de monopol din punct de vedere al exportului petrolului rusesc, a refuzat să comenteze problema compensării, declarând marţi că nu a fost de vină pentru contaminarea cu compuşi clorizi organici, deoarece aceştia ar fi putut fi adăugaţi doar de către producători.

În urmă cu trei săptămâni, o scrisoare trimisă de compania Gomeltransneft, din Belarus a transmis un semnal de alarmă, informând cu privire la contaminarea masivă a petrolului transportat prin conducta Drujba către Belarus, Germania, Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria. „Vă rugăm să luaţi imediat toate măsurile necesare pentru evitarea eventualelor pierderi şi a altor consecinţe negative”, se arată în scrisoarea companiei de transport petrolier, datată în 19 aprilie.

Testele efectuate în perioada respectivă în Belarus au relevat contaminarea cu cloridă în proporţie de 150-330 la milion, mult peste limita de 10 părţi la milion admisă pentru acest tip de transport, potrivit criteriilor Transneft.

În următoarele 10 zile, rafinăriile şi firmele de petrol din Europa au redus achiziţiile de petrol rusesc cu până la un milion de barili pe zi - sau 10% din importurile de petrol ale Europei - într-o perturbare majoră a aprovizionării de la al doilea exportator mondial de petrol.

Odată cu scadenţa termenelor de plată, niciunul dintre cumpărătorii de petrol occidentali nu a transmis băncilor să realizeze o reţinere a fondurilor, acest fapt putând avea repercusiuni semnificative, potrivit comercianţilor. Comunicarea între cumpărători şi vânzători este complicată de faptul că diversele contracte de petrol în cauză se încadrează în sisteme juridice diferite. Cea mai mare parte a vânzărilor este guvernată de legislaţia din Rusia, fapt ce lasă loc pentru numeroase interpretări cu privire la calitatea petrolului.

Deocamdată, până când cumpărătorii şi vânzătorii vor ajunge la un acord privind scoaterea petrolului din conducta Drujba şi cine va suporta costurile operaţiunii, conducta va rămâne închisă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici