Video CONFERINŢA MEDIAFAX - Bodea, CRE: Problemele din Ucraina au grăbit realizarea Uniunii Energetice Europene - VIDEO

Conflictul armat din Ucraina a grăbit realizarea Uniunii Energetice Europene, iar România trebuie să-şi alinieze strategia energetică la directivele europene, a declarat marţi, la conferinţa Mediafax Talks about Energy, preşedintele Centrului Român al Energiei, Corneliu Bodea.

199 afişări

"Uniunea Energetică Europeană este mai mult decât un concept, este o măsură deja adoptată de Comisia Europeană, care este foarte strâns legată de ceea ce ar trebui să însemne strategia energetică a României. Uniunea Energetică nu ar trebui să ne mire, pentru că era previzibil că UE va avansa şi în domeniul energiei. Vorbim de uniune economică, a venit uniunea vamală, iar acest spaţiu comun se extinde şi era logic că la un moment dat va veni şi în domeniul energiei. Problemele întâmplate la estul ţării au grăbit puţin luarea acestor măsuri de uniune energetică, pentru asigurarea energetică a ţărilor din Uniunea Europeană", a spus Bodea, care este şi preşedinte al Adrem Invest şi Adrem Automation.

Bodea a arătat că Uniunea Europeană a stabilit ca 10% din producţia ţărilor membre să intre până în 2020 în interiorul Uniunii Energetice Europene.

"Asta arată că problema este tratată cu precauţie. Energia este un subiect destul de delicat politic în interiorul ţărilor. Aceste provocări pot să transforme România din ceea ce ştim despre ea din punct de vedere energetic, că are capacitate de producţie peste consum, că la capitolul securităţii energetice suntem pe locurile fruntaşe în lume, dar toate aceste lucruri pot intra în paranteze, dacă România nu-şi măsoară atent paşii şi nu îşi aliniază strategia la ceea ce Uniunea Energetică Europeană are să ne aducă. Având în vedere că proiectele în energie se recuperează într-o perioadă foarte lungă de timp, 20-30 de ani, atunci trebuie ca în momentul în care gândim strategia energetică a României, să plecăm în primul rând de la o viziune care trebuie aliniată cu direcţiile europene", a completat Bodea.

Corneliu Bodea a menţionat că producţia României este aproape de media UE, dar consumul este mai mic.

"Este loc de creştere. România are preţuri la energie rezonabil de mici. Aceste două lucruri pot să suporte creşterea energetică. Din punct de vedere al independenţei energetice, România stă mult mai bine decât media UE. Strategia energetică a României trebuie să se bazeze pe o viziune care să dea răspunsul la întrebarea ce rol vrem să jucăm în această Uniunea Energetică Europeană. Numai de aici se pot identifica obiective şi se poate construi o strategie care să fie durabilă şi care să plaseze România acolo unde merită să fie în contextul energetic european", a explicat Bodea.

Având în vedere că România este un furnizor de securitate energetică ar trebui să influenţeze Uniunea Energetică Europeană într-o manieră în care să fie avantajată, consideră şi fostul ministru al energiei Răzvan Nicolescu.

"Olanda are o situaţie energetică asemănătoare cu a României, dar Olanda este una dintre ţările care se opun creării Uniunii Energetice Europene. Nu cred că România ar trebui să se opună, pentru că sunt un mare susţinător al Uniunii Energetice, dar ar trebui să fie atentă la o serie de nuanţe şi ar trebui să influenţeze acest concept într-o manieră care să o avantajeze. Trebuie să plecăm de la o realitate, că România este un furnizor de securitate energetică şi nu beneficiar de securitate energetică şi din această perspectivă ar trebui să ne gândim ce dăm şi ce primim, în aşa fel încât să fie un echilibru în contextul acestor discuţii", a conchis Nicolescu.

În luna martie, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat la finalul primei zile a summitului UE de la Bruxelles, că liderii statelor europene au convenit asupra creării Uniunii Energetice, UE urmând să accelereze conectarea conductelor naţionale şi a reţelelor electrice.

Economia ucraineană a fost extrem de dur afectată în urma protestelor violente şi conflictului cu separatiştii proruşi din estul ţării. Parlamentul ucrainean a adoptat o declaraţie prin care denunţă Rusia ca "stat agresor". Kievul, guverne occidentale şi NATO acuză Moscova că alimentează războiul din regiunea Donbas prin susţinerea insurgenţilor cu armament şi oameni, acuzaţii pe care ruşii le resping.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici