Consiliul Concurenţei face o analiză legată de evoluţia nivelului ROBOR, după apariţia OUG 114 în decembrie 2018

Consiliul Concurenţei efectuează o analiză legată de evoluţia nivelului ROBOR din ultima perioadă, după apariţia, în decembrie 2018, a OUG 114/2018, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse oficiale din instituţie.

2275 afișări
Imaginea articolului Consiliul Concurenţei face o analiză legată de evoluţia nivelului ROBOR, după apariţia OUG 114 în decembrie 2018

Consiliul Concurenţei efectuează o analiză legată de evoluţia nivelului ROBOR din ultima perioadă, după apariţia, în decembrie 2018, a OUG 114/2018, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse oficiale din instituţie.

Evoluţia ROBOR este analizată în contextul disputelor din spaţiul public, spun sursele citate.

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a anunţat că îi va chema, pe 29 ianuarie, la audieri în Comisia economică a Senatului pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi pe Marius Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei pentru a da explicaţii despre calcularea indicelui ROBOR. Zamfir a vorbit despre un raport al unei investigaţii începute 2008 şi încheiate în 2011, care nu a fost finalizat cu nicio rezoluţie.

TITLURILE ZILEI

Consiliul Concurenţei a precizat recent că investigaţia privind comportamentul băncilor, din perioada octombrie – noiembrie 2008, pe fondul disfuncţionalităţilor înregistrate de piaţa monetară (apogeul crizei financiare internaţionale) a fost finalizată în 2013, cu respectarea procedurilor legale. În cadrul investigaţiei nu au fost descoperite dovezi privind o posibilă înţelegere între bănci.

OUG 114 introduce o taxă pe activele bancare care este aplicată băncillor a căror ROBOR mediu trimestrial depăşeşte pragul de referinţă de 2%.

Cotele taxei pe active sunt aplicate astfel: dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este până la 0,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,1%; dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 0,51-1 punct procentual, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,2%; dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,01-1,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,3%; dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,51-2,0 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,4%; dacă media trimestrială ROBOR este cu peste 2 puncte procentuale peste pragul de referinţă, cota taxei pe active este de 0,5%.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici