Contribuţiile către Pilonul II au crescut cu 11,86%, la 3,83 miliarde lei, în prima jumătate a anului

Viramentele către Pilonul II au însumat 3,83 miliarde de lei (822,29 milioane de euro), în primele şase luni ale acestui an, o creştere de 11,86% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată un raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

121 afișări
Imaginea articolului Contribuţiile către Pilonul II au crescut cu 11,86%, la 3,83 miliarde lei, în prima jumătate a anului

Contribuţiile către Pilonul II au crescut cu 11,86%, la 3,83 miliarde lei, în prima jumătate a anului

Valoarea contribuţiilor virate către fondurile de pensii administrate privat, Pilonul II, în luna iunie 2018 a fost de 635,54 milioane de lei (136,35 milioane de euro), o creştere de +4,36% faţă de iunie 2017 şi de +1,84% faţă de decembrie 2017. Comparativ cu luna precedentă, volumul contribuţiilor virate în luna iunie 2018 a scăzut cu -2,27%, dar în luna mai se virează contribuţiile lunii de referinţă martie, lună care a fost caracterizată, în acest an, de creşteri ale câştigului salarial mediu brut pe economie. În plus, suma de 635,54 milioane de lei reprezintă o creştere peste media intervalului iunie 2017 – iunie 2018, de 627,51 milioane de lei.

TITLURILE ZILEI

„Valorile înregistrate în lunile martie (590,02 milioane lei) şi aprilie (585,77 milioane lei), corespunzătoare lunilor de referinţă ianuarie şi februarie, au fost minimele intervalului. Trebuie remarcată scăderea lunară semnificativă a viramentelor din martie a.c. (17,31%). Scăderea a fost determinată de faptul că în luna februarie se virează contribuţiile lunii de referinţă decembrie, iar, în luna martie, se virează contribuţiile lunii de referinţă ianuarie. În general, luna ianuarie este caracterizată de scăderi ale veniturilor salariale, însă, în acest caz, volumul scăzut al contribuţiilor virate în martie pentru luna de calcul ianuarie 2018 a fost determinat de scăderea cotei de contribuţii la 3,75%”, se subliniază în raportul ASF.

De exemplu, în martie 2017, comparativ cu februarie 2017, scăderea a fost de 10,72%, iar în martie 2016, comparativ cu februarie 2016, scăderea a fost de 10,89%, în condiţiile în care în 2016 şi 2017 cota de contribuţie a fost de 5,1%, se remarcă în raportul citat.

În martie 2018, salariul mediu brut lunar pe economie a crescut, ca urmare a aplicării începând din ianuarie 2018 a măsurilor de trecere în sarcina angajatului sau a celor pentru care există obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale a cotei reprezentând contribuţia de asigurări sociale de 25%, dar scăderea cotei de contribuţie aferentă anului 2018 de la 5,1% la 3,75%, aplicată în luna martie, nu a fost echilibrată în totalitate. Astfel, în martie, s-a înregistrat o valoare de 619,09 milioane lei/lună, care este sub media perioadei martie 2017 – februarie 2018, când cota de contribuţie a fost de 5,1%.

Potrivit INS, creşteri semnificative ale salariilor medii brute în luna martie, comparativ cu luna precedentă, s-au înregistrat în sănătate, 22,74%, învăţământ, 18,59%, industria extractivă, 10,16%, în condiţiile în care câstigul mediu brut pe economie a crescut cu 8,72%, reamintesc reprezentanţii Autorităţii. În schimb, scăderile de venituri salariale au fost de 2,73% în ianuarie 2017, comparativ cu decembrie 2016 şi de 8,26% în ianuarie 2016, comparativ cu decembrie 2015, se mai subliniază în raportul citat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici