Cursul, la nou maxim istoric - Euro A DEPĂŞIT PRAGUL de 4,6 lei, dolarul a ajuns la 3,8 lei

Referinţele publicate de Banca Naţională a României (BNR) pentru euro şi dolar au urcat luni la un nou maxim istoric, de 4,6009 lei/euro şi respectiv 3,7999 lei/dolar, valori record fiind înregistrate şi pe piaţa interbancară. În sesiunea de vineri, cursurile pentru euro şi dolar s-au plasat la precedentele valori record, de 4,5848 lei/euro şi respectiv 3,7438 lei/dolar.

3092 afișări
Imaginea articolului Cursul, la nou maxim istoric - Euro A DEPĂŞIT PRAGUL de 4,6 lei, dolarul a ajuns la 3,8 lei

Cursul, la nou maxim istoric - Euro A DEPĂŞIT PRAGUL de 4,6 lei, dolarul a ajuns la 3,8 lei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Leul s-a depreciat abrupt în ultimele trei săptămâni, cu 3,4%, deşi banca centrală a intervenit permanent în piaţă pentru a limita căderea monedei naţionale. Percepţia jucătorilor a fost afectată de turbulenţele politice, care au avut ecouri internaţionale.

Cotaţia de luni indică o scădere a leului cu 6,5% faţă de euro comparativ cu rata de schimb de la finele anului trecut. Ultima cotaţie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.

Totodată, în raport cu dolarul, moneda naţională a pierdut 13,8% comparativ cu finele anului trecut, de la 3,3393 unităţi.

TITLURILE ZILEI

Cursul pentru franc a urcat de la 3,8173 lei/franc la 3,8314 lei/franc, reprezentând maximul pentru ultimele 11 luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Cotaţiile pe piaţa interbancară au urcat uşor, la 4,5995 - 4,6030 lei/euro în prima oră a şedinţei de luni, astfel că rata de schimb leu/euro s-a întors aproape de maximul istoric atins vineri, de 4,6030 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au atins un nou record pe piaţa interbancară, de 4,6050 lei/euro. Potrivit dealerilor, intervenţia BNR a fost discretă în prima parte a zilei.

Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au continuat să scadă luni şi au ajuns la 0,91% - 1,38% pe an, după ce vineri au fost la 0,98% - 1,46% pe an. Scăderea este cauzată de dobânzile practicate de unele bănci care deţin un surplus de lichiditate în ultimele zile ale perioadei de rezervă. O nouă perioadă în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii va începe marţi.

Randamentele cu scadenţa la o săptămână au urcat de la 4,81% - 5,30% pe an, la 4,88% - 5,36% pe an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici