Dacia Duster. Automobilul cu numărul 2.000.000 a ieşit de pe linia de montaj

Automobilul Duster cu numărul 2.000.000 a ieşit de pe linia de montaj a uzinei Dacia joi, anunţă compania. Este vorba de un exemplar din seria limitată Duster Avantaj ECO-G 100 (motorizare cu alimentare mixtă benzină/GPL) de culoare Orange Atacama, destinat unui client din România.

238 afişări
Imaginea articolului Dacia Duster. Automobilul cu numărul 2.000.000 a ieşit de pe linia de montaj

Dacia Duster. Automobilul cu numărul 2.000.000

Duster a fost prezentat în premieră mondială în martie 2010, la Salonul Auto de la Geneva. Atributele sale de vehicul practic, robust şi accesibil, cu capacităţi de veritabil „4x4”, i-au asigurat un succes comercial imediat.

„Duster este un simbol naţional de reuşită. Un model pentru care s-a lucrat intens şi la care au contribuit angajaţi din toate meseriile şi domeniile de activitate ale Renault Group în România. Am un sentiment de mare bucurie că, alături de colegi, am reuşit să depăşim provocările din ultimul an şi să marcăm astăzi, împreună, o cifră istorică. Vom continua să ne onorăm clienţii prin produse de calitate, cu cel mai bun raport prestaţii/preţ, aşa cum i-am obişnuit. Totodată, vom avea grijă să rămânem competitivi”, a declarat Miguel Oliver-Boquera, Director al Uzinei Vehicule Dacia şi Coordonator al platformei industriale de la Mioveni.

În România, modelul s-a instalat încă din primul an de comercializare în postura de lider al segmentului SUV, pe care şi-a consolidat-o odată cu lansarea celei de-a doua generaţii, în 2017. Performanţa de pe piaţa internă a fost amplificată de rezultatele obţinute la export, Duster fiind livrat clienţilor din 44 de ţări din Europa, Africa de Nord şi Asia.

Calităţile modelului precum şi impactul său asupra segmentului SUV şi asupra pieţei auto, în general, i-au adus de-a lungul anilor numeroase distincţii din partea presei specializate, printre care prestigiosul titlu „Maşina Anului în România” obţinut de ambele generaţii Duster, în 2011 şi 2018. Nu mai puţin importantă, aprecierea de care modelul se bucură în rândurile clienţilor este reflectată de existenţa unor comunităţi active de pasionaţi care îşi afirmă cu mândrie calitatea de posesori ai unui vehicul Duster.

Fabricat într-o cadenţă de 930 de vehicule pe zi, din care peste 90% sunt destinate pieţelor externe, Duster este cel mai produs model al Uzinei Vehicule Dacia.

Din cele 2 milioane de maşini, peste 93% sunt vehicule produse sub marca Dacia iar restul, sub marca Renault.

Duster a mai obţinut Trofeul „Autobest 2011”, premiul „Le meilleur 4x4 de l’année” acordat de publicaţia franceză „4x4 Magazine” şi titlul „Bargain of the Year 2012” acordat de revista britanică „Top Gear”.

Duster cu numărul 1.000.000 a fost produs în 2016.

În 2017 a apărut a doua generaţie a modelului Duster, la Salonul Auto de la Frankfurt. Titluri obţinute: „Maşina Anului 2018” în România; Trofeul „Value Car of the Year” la prima ediţie „Sun Motor Awards”; Trofeul Auto Trader „Best value new car”; Trofeul „Best Family SUV under £20,000” acordat de revista britanică „What Car”.

În 2019 un vehicul Duster 4x4 special transformat este utilizat ca Papamobil cu ocazia vizitei în România a Papei Francisc.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici