Economiile occidentale nu mai pot funcţiona pe datorie. Pentru a pune capăt crizei, guvernele trebuie să producă excedente bugetare

Consumul excesiv şi tendinţa de a cheltui peste posibilităţi atât a guvernelor, cât şi a oamenilor de rând se află în spatele crizei cu care se confruntă lumea în prezent, este de părere economistul ceh Tomas Sedlacek.

19 afișări
Imaginea articolului Economiile occidentale nu mai pot funcţiona pe datorie. Pentru a pune capăt crizei, guvernele trebuie să producă excedente bugetare

Economiile occidentale nu mai pot funcţiona pe datorie. Pentru a pune capăt crizei, guvernele trebuie să producă excedente bugetare

Astfel, este nevoie de regândirea şi schimbarea principiilor aflate la baza economiei mondiale, iar cuvântul de ordine în ur­mă­toarea perioadă tre­buie să fie "reduceţi da­to­riile" şi nu "maximi­zarea creşterii economi­ce cu orice preţ", consideră economistul ceh, care va fi prezent la dezbaterea des­pre etica în afaceri "Economia binelui şi a răului" organizată de Centrul Ceh şi Ambasada Cehiei pe 27 septembrie.

Misiunea pe care o au în faţă marile eco­nomii nu este una uşoară şi se va în­tinde pe o perioadă lungă de timp pen­tru că reducerea datoriilor până la 20-30% din PIB, care poate avea loc doar cu ajutorul excedentelor bugetare, va dura cel puţin jumătate de generaţie.

Sedlacek, 34 de ani, autor al cărţii "Economia binelui şi a răului", este membru al consiliului economic naţio­nal al Guvernului ceh, consilier al fos­tului preşedinte Vaclav Havel şi unul dintre tinerii economişti de top, potrivit Yale Economic Review.

De ce marile economii au acumulat datorii atât de mari? Motivul poate fi spus în multe feluri.

Unul dintre ele este consumul, care are efectele unui drog. Cu cât ai mai mult, cu atât vrei mai mult. Consumul te poa­te face să te îndatorezi, aşa cum o fac de multe ori şi drogurile din moment ce pur şi simplu trebuie să consumi mai mult, dar nu ai banii necesari să o faci. Şi atunci când familiile şi companiile nu mai pot sau nu mai vor să consume, gu­ver­nul vine şi umple golul şi consumă în locul lor. Drogurile te fac de aseme­nea să uiţi de viitor şi îţi pot distruge viaţa.

Citeşte mai multe pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici