EMAG va organiza pe 18 noiembrie ediţia a şasea a Black Friday

Retailerul MAG va organiza pe 18 noiembrie ediţia a şasea a Black Friday, la eveniment urmând să participe peste 2000 de magazine listate pe eMAG Marketplace, mai mult de dublu faţă de anul trecut .

22672 afișări
Imaginea articolului EMAG va organiza pe 18 noiembrie ediţia a şasea a Black Friday

EMAG va organiza pe 18 noiembrie ediţia a şasea a Black Friday

Ziua cu cele mai multe reduceri din an, Black Friday, a fost adusă în premieră de eMAG pentru clienţii din România în 2011.

"Pe 18 noiembrie va fi cel mai mare Black Friday de până acum. Anul acesta am depăşit 1 milion de produse disponibile pe eMAG, aproape dublu faţă de perioada de Black Friday de anul trecut. Sute de mii de produse din categorii foarte variate vor fi în oferta noastră de Black Friday de anul acesta", a declarat Tudor Manea, General Manager eMAG România.

TITLURILE ZILEI

Ofertele vor acoperi produse din game foarte variate, de la televizoare, telefoane mobile, tablete şi laptopuri, produse IT, produse smart (brăţări, smartwatch-uri), frigidere, maşini de spălat, la produse pentru copii, îmbrăcăminte şi încălţăminte, cosmetice, produse pentru casă şi grădină, articole sportive, produse şi accesorii pentru masină, mobilă.

"Black Friday este o singură zi pe an, 18 noiembrie 2016, pentru că aşa putem să oferim clienţilor eMAG cele mai bune oferte de preţ şi un moment de care să se bucure toată familia", a declarat Tudor Manea, general manager al eMAG România.

Companie românească fondată în 2001, eMAG este present şi în Bulgaria, Ungaria şi Polonia.

Anul trecut, eMag a raportat pentru ziua de 20 no­iembrie, în care compania a organizat Black Friday, următoarele date: 602.000 produse comandate; o valoare a produselor comandate de 202 milioane lei; un vârf de 370.000 de clienţi simultan pe site.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici