Eugen Teodorovici: Companiile în insolvenţă şi cei care au datorii la chirii nu intră în amnistia fiscală - Mediafax

Eugen Teodorovici: Companiile în insolvenţă şi cei care au datorii la chirii nu intră în amnistia fiscală

Companiile în insolvenţă sau persoanele care au datorii la chirii, nu au cum să facă din punct de vedere legal obiectul unei amistii, a declarat joi, într-o conferinţă, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

1246 afişări

Imaginea articolului Eugen Teodorovici: Companiile în insolvenţă şi cei care au datorii la chirii nu intră în amnistia fiscală

Eugen Teodorovici: Companiile în insolvenţă şi cei care au datorii la chirii nu intră în amnistia fiscală

„Legea prevede nişte categorii care nu au cum să facă obiectul unei amnistii. Acum suntem într-o fază incipientă, o să discutăm şi când avem un material foarte clar, coerent şi cu mai multe alternative, le vom discuta public”, a declarat Eugen Teodorovici.

Întrebat dacă nu cumva amnistia fiscală va încuraja neplata, deoarece persoanele vizate ştiu că urmează să scape de plata datoriilor, ministrul Finanţelor a apreciat că nu. „Dar nu a spus nimeni că va urma. A fost la un moment dat o discuţie, s-a tot rostogolit această informaţie, dar dacă au de gând să aştepte ceva ce poate nu o să vină, treaba lor, şi o să plătească pentru asta”, a spus ministrul.

 

Întrebat cui se adresează amnistia fiscală, ministrul Finanţelor a precizat că se poară fac analize pe acest subiect. „Este o analiză, o discuţie, încă nu am spus că vor fi toţi la un loc, doar o parte, doar companiile, doar persoane fizice, sunt mai multe elemente”, a precizat ministrul Finanţelor

„Uitaţi-vă ce a fost în 2015, atunci s-a aplicat şi persoanelor fizice şi persoanelor juridice şi le plăteau până la un anumit termen, aveau dacă nu mă înşel ştergerea penalităţilor şi o parte din dobânzi. Cred că aşa a fost atunci mecanismul, dar nu trebuie să-i uităm pe cei care se conformează în mod voluntar, că este corect să te uiţi şi la cei care plătesc corect şi la timp dările către stat, deci trebuie să găsim un element care să fie echitabil în piaţă”, a menţionat Eugen Teodorovici.

Consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a anunţat la începutul săptămânii că măsura amnistiei fiscale este prevăzută în programul de guvernare şi include ştergerea datoriilor unor companii, precizând însă că "astfel de lucruri se fac, nu se discută".

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
AMNISTIA FISCALĂ ,
MINISTERUL FINANŢELOR ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.