Eugen Teodorovici: România îşi menţine ambiţia ca piaţa de capital să obţină statul de piaţă emergentă

Ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a declarat că România este interesată să obţină statutul de piaţă emergentă pentru piaţa de capital de la Bucureşti, în cadrul reuniunii informale a Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN).

342 afişări

Imaginea articolului Eugen Teodorovici: România îşi menţine ambiţia ca piaţa de capital să obţină statul de piaţă emergentă

Eugen Teodorovici: România îşi menţine ambiţia ca piaţa de capital să obţină statul de piaţă emergentă

„Doresc să subliniez că România îşi menţine un nivel ridicat de ambiţie în privinţa obţinerii statutului de piaţă emergentă de către bursa de la Bucureşti. Obţinerea acestui statut ar aduce României mai mult interes din partea marilor investitori, iar valoarea de piaţă a companiilor listate pe bursă ar creşte substanţial”, a spus Teodorovici, vineri, în panelul cu tema „Priorităţi ale dezvoltării în continuare a pieţelor financiare din Europa Centrală şi de Est”, de la Forumul Financiar EUROFI, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.

Ministrul finanţelor din România a participat vineri, 7 septembrie, la Viena, la reuniunea informală a ECOFIN, la întâlnirea EUROGROUP în format extins şi la Forumul Financiar EUROFI, organizat în asociere cu Preşedinţia austriacă a Consiliului Uniunii Europene.

În acelaşi context, Teodorovici a prezentat principalele măsuri luate de România pentru stimularea pieţei bursiere, precum şi angajamentul ţării noastre de a continua în această direcţie, inclusiv prin consolidarea dialogului cu principalii stakeholderi, conform documentului de presă al MFP.

Discuţiile din cadrul reuniunii Eurogroup extins s-au axat pe aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare şi Mecanismul European de Stabilitate (ESM). „România a susţinut în cadrul dezbaterii calibrarea Uniunii Bancare în beneficiul comun al statelor euro şi non-euro şi introducerea stabilizatorului comun în cadrul ESM, împreună cu liniile de credit din statele participante non-euro”, se subliniază în comunicatul de presă al Finanţelor.

Prima parte a reuniunii informale a Consiliului ECOFIN a avut pe agendă provocările viitoare pentru Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), implicaţiile creşterii ratei dobânzii asupra stabilităţii financiare şi potenţialul economic şi riscurile aduse de cripto-active. Dezbaterea privind viitorul BEI a avut loc în contextul aniversării a 60 de ani de la înfiinţare, într-un moment în care România asigură, prin ministrul Eugen Teodorovici, preşedinţia Consiliului Guvernatorilor, se remarcă în documentul de presă al MFP.

„România, în calitate de ţară care va deţine preşedinţia Consiliului UE, începând cu ianuarie 2019, dar şi de preşedinţie actuală a Consiliului Guvernatorilor BEI, va acţiona pentru o abordare echilibrată privind viitorul rol al BEI ca instituţie financiară a UE”, a dat asigurări Teodorovici.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PIAŢA DE CAPITAL ,
EUGEN TEODOROVICI ,
ECOFIN
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.