Eveniment ZF&GO4IT: Vânzările de drone, 2500-3000 bucăţi pe an în România. Este ilegal să decolezi şi să aterizezi o dronă în oraş

Vânzările de drone în România sunt încă limitate şi nu depăşesc 2500-3000 de bucăţi pe an, dezvoltarea pieţei fiind îngrădită şi de o nouă lege emisă de Ministerul Transporturilor, a spus Dan Cuţui, CEO Falcon Electronics, la conferinţa Go4It "Revoluţia Dronelor".

3418 afișări
Imaginea articolului Eveniment ZF&GO4IT: Vânzările de drone, 2500-3000 bucăţi pe an în România. Este ilegal să decolezi şi să aterizezi o dronă în oraş

CEO Falcon Electronics: Vânzările de drone nu depăşesc 2500-3000 bucăţi pe an în România

"Ministerul Transporturilor a emis o lege care omoară o piaţă care încă nu se formase. Este foarte restrictivă, chiar şi pentru dronele mici. Utilizatorii trebuie să le înregistreze, să plătească o taxă care depăşeşte uneori valoarea dronelor şi trebuie să anunţe mereu autorităţile când le folosesc", a spus Cuţui.

La nivel global, există circa două milioane de drone, care creează valoare mai ales prin aplicaţiile folosite.

Remus Dogaru, AACR: Este ilegal să decolezi şi să aterizezi o dronă în oraş

TITLURILE ZILEI

Pentru a zbura în legalitate o dronă, posesorul acesteia trebuie s-o identifice, iar în momentul în care vrea s-o zboare trebuie să anunţe centrul de operaţiuni aeriene, a spus  Remus Dogaru,  inspector aeronautic – Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în cadrul evenimentului Revoluţia dronelor organizat de ZF&GO4IT. 

Potrivit lui Remus Dogaru, legislaţia naţională există din 2007, dar ulterior unui ordin a fost modificat codul aerian care asimilează dronele ca fiind aeronave civile: ”Este ilegal să decolezi şi să aterizezi o dronă în oraş.”

”Orice dronă care se încadrează între 15 kg şi 150 de kg trebuie să aibă permis national de zbor.  Componentele de drone sunt produse aeronautice, iar taxa de identificare a unei drone este de 90 de euro +TVA.” a mai spus Dogaru. 

Ziarul Financiar împreună cu GO4IT a organizat marţi evenimentul "Revoluţia Dronelor" la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului Apărării, ai Autorităţii Aeronautice Civile Române, profesori din cadrul Universităţii Dunărea de Jos, Galaţi, şi antreprenori.

Ziarul Financiar îm­preună cu GO4IT au adus în discuţie unul dintre cele mai fierbinţi su­biecte despre noile tendinţe ce vor marca următorii anii în materie de tehnologie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici