Guvernul a avizat creşterea accizelor la motorină, începând cu ianuarie 2013

Accizele la motorină vor urca începând cu anul viitor de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă, operaţiunea fiind avizată miercuri de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă.

4662 afișări
Imaginea articolului Guvernul a avizat creşterea accizelor la motorină, începând cu ianuarie 2013

Guvernul a avizat creşterea accizelor la motorină, începând cu ianuarie 2013 (Imagine: Shutterstock)

Documentul prevede atingerea nivelului minim al accizelor la motorină începând cu 1 ianuarie 2013, de 391 euro/tonă, faţă de nivelul actual de 374 euro/tonă.

Ordonanţa permite totodată autorizarea antrepozitelor fiscale pentru depozitarea alcoolului etilic şi băuturilor alcoolice şi elimină restricţiile privind autorizarea antrepozitelor fiscale pentru depozitarea produselor energetice şi a produselor din tutun prelucrat. Termenul de valabilitate a autorizaţiei de antrepozit fiscal va fi de trei ani, iar garanţia pentru antrepozitele fiscale de depozitare nou înfiinţate va reprezenta 6% din valoarea accizelor aferente tuturor intrărilor de produse accizabile estimate la nivelul unui an.

TITLURILE ZILEI

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, în luna mai, că Executivul are un calendar care prevede, printre altele, creşterea nivelului accizelor pentru motorină de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă, începând cu ianuarie 2013.

Un studiu Bloomberg elaborat la acea dată pentru 55 de ţări relevă că România se numără printre statele cu cel mai ridicat cost din lume la benzină, calculat în funcţie de puterea de cumpărare, situându-se pe locul al şaptelea după ponderea costului unui galon de benzină în venitul mediu zilnic.

Fostul ministru al Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu anunţa, la finele anului trecut, că România trebuie să ajungă în 2013 la nivelul minim din Uniunea Europeană în privinţa accizelor la motorină

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici