Guvernul a decis să modifice legea taximetriei prin care să înlăture „pirateria”, după consultările cu transportatorii. Cuc: Nu avem o problemă cu Uber şi cu Clever/ Uber solicită amânarea OUG

Guvernul a avut, joi, consultări cu reprezentanţii COTAR, în urma protestului transporatorilor şi a deciz emiterea unei OUG prin care să înlăture „pirateria” din transportul de persoane în regim de taxi.

6989 afişări
Imaginea articolului Guvernul a decis să modifice legea taximetriei prin care să înlăture „pirateria”, după consultările cu transportatorii. Cuc: Nu avem o problemă cu Uber şi cu Clever/ Uber solicită amânarea OUG

Guvernul a decis să modifice legea taximetriei prin care să înlăture „pirateria”, după consultările cu transportatorii

Consultările între secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, reprezentanţii ministerului Transporturilor şi cei ai transportatorilor au avut loc în sediul Executivului. În urma discuţiilor s-a decis modificarea legii taximetriei, în scopul „înlăturării pirateriei din transportul de persoane”.

„Discuţiile au vizat măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier şi reglementarea unor activităţi de transport persoane. În cadrul consultărilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier în proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum şi de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Transporturilor. Una din aceste propuneri vizează eliminarea sintagmei "în mod repetat" din legea taximetriei, modificare menită să contribuie la înlăturarea “pirateriei” din transportul de persoane. De asemenea, s-a convenit trecerea activităţii de rent a car la Autoritatea Rutieră Română şi asupra prelungirii programului de transport interjudeţean de persoane”, a transmis joi Executivul, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Guvernul transmite, de asemenea, că „discuţiile au venit în continuarea întâlnirii avute miercuri cu reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), la care a participat şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, Guvernul României reafirmând astfel deschiderea la dialog constructiv cu toţi factorii implicaţi, astfel încât legislaţia să ofere toate pârghiile necesare combaterii pirateriei în domeniul transportului rutier, un transport sigur şi de calitate”.

Potrivit comunicatului de presă, proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier a fost publicat pentru consultare publică în data de 1 martie, pe site-urile celor două ministere, şi se află pe circuitul de avizare interministerială, urmând să fie aprobat în următoarea şedinţă de Guvern.

Consultările au avut loc în urma protestului transportatorilor. Pe platoul din Piaţa Victoriei erau la ora 9:00 1.000 de maşini.

La protest au participat transportatori din Cluj, Arad, Timişoara, Iaşi Bacău, Constanţa, Dolj, pentru că pirateria este problema ţării, nu a Bucureştiului, a spus Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

„Cerem ca această activitate neautorizată, nelicenţiată să fie sancţionată. Nu poţi să îţi iei maşina din faţa blocului şi să faci transport de persoane. Altfel, abrogaţi toate legile care sunt pe transport şi facem şi noi acelaşi lucru. Dar nu se poate ca noi să respectăm nişte legi şi alţii să nu le respecte. Iar parlamentarii să ceară un studiu de mobilitate, de oportunitate, şi dacă se dovedeşte că cererea de taxiuri pe piaţă este mai mare decât este acum, putem spori coeficientul de la 4 la mie la 5, la 6 la mia de locuitori. Mâine fiecare poate să îşi deschidă un notariat sau un cabinet medical, fără a avea actele necesare, fără a fi medic sau notar. Ministrul Cuc a spus că săptămâna viitoare se va da ordonanţa care a iniţiată. Uber nu ar trebui să îşi facă lobby la parlamentarii noştri, ca să i promoveze un proiect de lege pentru ei anume. Toate entităţile ar trebui să respecte legile din România. Dacă nu se dă ordonanţa nici săptămâna viitoare, vom veni în toată ţara în număr foarte mare”, a declarat Ştefănescu.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) au protestat joi în Capitală, pentru că Guvernul nu a promovat OUG promisă în urmă cu trei săptămâni, informează confederaţia.

Uber solicită, în continuare, amânarea OUG de modificare a legii taximetriei

Compania Uber îşi menţine poziţia exprimată în urmă cu două săptămâni legată de proiectul de OUG pentru modificarea legii taximetriei, care poate duce la limitarea sau dispariţia serviciilor alternative de transport urban, au declarat pentru Mediafax surse din cadrul companiei.

Companiile Uber şi Taxify au solicitat, la începutul lunii martie, Guvernului să amâne proiectul de OUG pentru modificarea legii taximetriei, care poate duce la limitarea sau dispariţia serviciilor alternative de transport urban.

„Apreciem deschiderea Guvernului la dialog şi îi asigurăm de cooperarea noastră deplină pentru modernizarea legislaţiei de transport, în linie cu recomandările Comisiei Europene, conform căreia aceste servicii noi trebuie reglementate şi nu interzise.

Până când vom avea şi în România un cadru de reglementare pentru noile servicii de transport alternativ, cadru similar altor ţări membre UE, solicităm membrilor Guvernului să amâne o potenţială Ordonanţa de Urgenţă, în numele celor peste 2 milioane de utilizatori şi a zecilor de mii de şoferi care folosesc platformele noastre pentru a-şi câştiga existenţa”, arată comunicatul.

Uber şi Taxify spun că peste 2 milioane de oameni din România le folosesc serviciile sau alte aplicaţii similare. „Conform unui studiu IRES, 7 din 10 tineri văd aplicaţiile noastre ca pe o alternativă la maşina personală, în timp ce 9 din 10 îşi doresc ca autorităţile să încurajeze dezvoltarea acestui tip de servicii alternative şi să nu le limiteze”.

Companiile spun că serviciilor alternative de transport au contribuit cu zeci de milioane de euro la economia locală, în doar câţiva ani şi asigură zeci de mii de locuri de muncă care aduc noi taxe la bugetele publice. „Ne dorim să lucrăm cu autorităţile pentru a ajuta la eficientizarea transportului urban, reducerea poluării şi rezolvarea crizei parcărilor din marile oraşe. Împărtăşim părerea industriei de taxi că este nevoie de o actualizare a cadrului legislativ, însă credem că aceste schimbări trebuie să favorizeze dezvoltarea industriei de mobilitate”, încheie comunicatul.

Răzvan Cuc: Nu avem o problemă cu Uber şi cu Clever, noi dăm o ordonanţă ca să combatem pirateria

Autorităţile nu au o problemă cu companiile Uber sau Clever, a căror activitate va fi reglementată, dar vor să combată pirateria în transporturi, a declarat joi ministrul Transporturilor Răzvan Cuc.

„Noi nu avem nici o problemă cu Uber şi cu Clever, noi dăm o ordonanţă ca să combatem pirateria. S-a născut această marotă că avem ceva cu Uber. Nu avem nimic cu Uber şi partea Uber va fi probabil reglementată în perioada următoare. Nu vrem să interzicem, nu vrem să îi scoatem de pe piaţă, din contră, vrem ca toată lumea să urmeze aceeaşi legislaţie”, a explicat ministrul.

Cuc a adăugat că proiectele de acte normative au fost puse în dezbatere publică, în care puteau fi făcute observaţii. „Aceste lucruri s-au făcut, au fost participanţi de la toate asociaţiile, nu ştiu dacă au venit cei de la Uber, dar dacă nu au venit trebuiau să vină acolo să îşi spună punctul de vedere. Nu are nimeni absolut nici o problemă cu ei”.

Guvernul a avut, joi, consultări cu reprezentanţii COTAR, în urma protestului transporatorilor. În urma discuţiilor, Executivul transmite că a hotărât emiterea unei OUG prin care să înlăture „pirateria” din transportul de persoane în regim de taxi.

Consultările între secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, reprezentanţii ministerului Transporturilor şi cei ai transportatorilor au avut loc în sediul Executivului. În urma discuţiilor s-a decis modificarea legii taximetriei, în scopul „înlăturării pirateriei din transportul de persoane”.

„Discuţiile au vizat măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier şi reglementarea unor activităţi de transport persoane. În cadrul consultărilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier în proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum şi de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Transporturilor. Una din aceste propuneri vizează eliminarea sintagmei "în mod repetat" din legea taximetriei, modificare menită să contribuie la înlăturarea “pirateriei” din transportul de persoane. De asemenea, s-a convenit trecerea activităţii de rent a car la Autoritatea Rutieră Română şi asupra prelungirii programului de transport interjudeţean de persoane”, a transmis joi Executivul.

Consultările au avut loc în urma protestului transportatorilor. Pe platoul din Piaţa Victoriei erau la ora 9:00 1.000 de maşini. La protest au participat transportatori din Cluj, Arad, Timişoara, Iaşi Bacău, Constanţa, Dolj, pentru că pirateria este problema ţării, nu a Bucureştiului, a spus Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici