Guvernul a primit oferte de la 12 bănci pentru Prima Casă

Guvernul a primit, deocamdată, oferte de la 12 bănci pentru credite în valoarea totală de 814 milioane euro la programul "Prima Casă", a declarat, joi, premierul Emil Boc

57 afișări
Imaginea articolului Guvernul a primit oferte de la 12 bănci pentru Prima Casă

Guvernul a primit oferte de la 12 bănci pentru Prima Casă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Până la această oră au depus oferte 12 bănci pentru credite în valoare de 814 milioane euro. Toate ofertele se încadrează în limitele maximale de dobândă stabilite de Guvern, iar vineri suntem în măsură să spunem câte bănci s-au înscris în program", a spus Boc.

Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, care garantează în numele statului creditele pentru populaţie prin programul "Prima Casă", a declarat anterior că a primit până joi dimineaţă oferte de la şapte bănci, în valoare totală de 450 milioane euro. Termenul limită de depunere a ofertelor este sfârşitul zilei de joi.

TITLURILE ZILEI

El a precizat că cele şapte bănci care au depus ofertele sunt Banca Transilvania, Leumi Bank, BRD, ATE, Raiffeisen, Millenium şi Volksbank.

Vicepreşedintele pentru retail al Raiffeisen Bank, Răzvan Munteanu, a declarat, miercuri, că banca a stabilit un plafon iniţial de 50 de milioane de euro pentru activitatea de creditare din cadrul programului "Prima casă".

Totodată, reprezentanţii ai Millennium au afirmat, pentru MEDIAFAX, că plafonul maxim pentru participarea la programul "Prima Casă" este estimat de bancă la 30 milioane de euro, menţionând că nu se exclude posibilitatea suplimentării acestei sume pe parcursul dezvoltării proiectului.

În afara celor şaspte bănci, surse bancare au afirmat că şi Piraeus Bank şi Bancpost vor să acorde credite în cadrul programului "Prima Casă" în valoare de până la 100 milioane euro, şi respectiv 50 milioane euro.

Pe de altă parte, Şaramet a arătat că au mai existat discuţii cu Alpha Bank, Banca Românească, CEC şi BCR, care urmează să depună oferte pentru credite cu o valoare estimată la 300-400 milioane de euro.

Persoanele care vor lua credit prin programul "Prima Casă" vor plăti un avans de 5% pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferenţa din preţul de achiziţie, iar rata dobânzii va fi EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.

Dobânda Euribor la trei luni a scăzut, săptămâna aceasta, la un minim record, de 1,206%, în timp ce ROBOR se situa joi în jurul a 10,3%.

Garanţia statului pentru credite, în limita a 60.000 euro, va fi acordată şi în cazul persoanelor care solicită împrumutul pentru a construi o casă.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici