În ce să-ţi investeşti banii în 2014: acţiuni, obligaţiuni corporative sau depozite bancare?

Acţiunile principalelor companii listate pe bursa de la Bucureşti le-ar putea aduce investitorilor randamente din dividende cuprinse între 5% şi 28%, în următorul an, iar brokerii mizează şi pe evoluţii pozitive ale cotaţiilor.

1702 afișări
Imaginea articolului În ce să-ţi investeşti banii în 2014: acţiuni, obligaţiuni corporative sau depozite bancare?

În ce să-ţi investeşti banii în 2014: acţiuni, obligaţiuni corporative sau depozite bancare? (Imagine: Adrian Cojocaru/Mediafax Foto)

Astfel, acţiunile se anunţă din nou câştigătoare în faţa obligaţiunilor corporative, care aduc în prezent câştiguri cuprinse între 4,5% şi 6,5% pe an. De­po­zitele bancare nu plătesc acum dobâzi mai mari de 4-5% pe an.

De la începutul anului, indicele BET al celor mai importante zece companii de pe bursă a crescut cu 21%, iar luând în calcul şi dividendele distribuite de companiile din BET, randamentul depăşeşte 25%. Un depozit ar fi adus de la începu­tul anu­lui un câştig de maximum 6%.

„În momentul acesta cred că o pondere majoritară, de peste 50%, s-ar merita să fie plasată pe bursă, având în vedere că acţiunile româneşti sunt în continuare subevaluate faţă de acţiunile de pe pieţele din jur, dar şi faţă de nivelurile istorice din urmă cu 5-7 ani. Dobânzile la depozite sunt foarte reduse şi ne aşteptăm să mai scadă uşor, însă mult mai important mi se pare faptul că nivelul acesta redus se va menţine o perioadă lungă, de cel puţin 2-3 ani“, a declarat Mihai Alexa, manager de portofoliu la societatea de administrare a investiţiilor (SAI) Broker Cluj.

Cite;te mai multe despre investiţiile recomandate pentru 2014 pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici