Investiţie de 4,75 milioane de euro într-o staţie de apă demineralizată la ArcelorMittal Galaţi

ArcelorMittal Galaţi a investit 4,75 milioane euro într-o staţie de apă demineralizată utilizată la producerea aburului pentru turbosuflante şi pentru diverse procese tehnologice, reprezentanţii companiei spunând că investiţia va contribui la consolidarea independenţei în asigurarea materiilor prime.

381 afișări
Imaginea articolului Investiţie de 4,75 milioane de euro într-o staţie de apă demineralizată la ArcelorMittal Galaţi

Investiţie de 4,75 milioane de euro într-o staţie de apă demineralizată la ArcelorMittal Galaţi (Imagine: Diana Bogdan/Mediafax Foto)

O staţie de apă demineralizată, în valoare de 4,75 milioane de euro, a fost pusă în funcţiune la combinatul ArcelorMittal din Galaţi, cu rezultate iniţiale foarte bune, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al unităţii, Dorian Dumitrescu.

Potrivit sursei citate, staţia utilizează tehnologia de osmoză inversă şi cuprinde cinci unităţi operaţionale, care asigură un volum de apă demineralizată de 550 m3/oră, suficient pentru consumul curent.

TITLURILE ZILEI

"Noul echipament ne permite să ne consolidăm independenţa în asigurarea materiilor prime necesare operaţiunilor noastre. De asemenea, investiţia va contribui la scăderea costurilor de producţie, având un impact pozitiv asupra operaţiunilor şi proceselor noastre tehnologice, sprijinind, astfel, creşterea eficienţei Unităţii. Pe o piaţă internaţională foarte competitivă, unde activează companii care au costuri mai mici cu materiile prime, politica de reducere a costurilor asigură competitivitatea activităţii şi viitorul operaţiunilor noastre", a declarat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi.

Apa demineralizată este un fluid important pentru procesele tehnologice, utilizat la producerea aburului pentru turbosuflante şi pentru diverse procese tehnologice la Convertizoare şi la Turnare Continuă (Oţelărie), precum şi la Decapare. Investiţia presupune o colaborare între ArcelorMittal Galaţi şi Nalco - Ecolab, o companie specializată, care va opera echipamentul.

Investiţia face parte din Proiectul "Energize" al ArcelorMittal Europe, care are scopul de a reduce consumul de energie cu 15% al unităţii de la Galaţi până la nivelul anului 2018. Planul de acţiune acoperă o gamă largă de domenii, de la echipamente şi procese energo-intensive, până la activităţi de birou şi implică întreaga organizaţie: sectorul operaţional, de mentenanţă, investiţii şi achiziţii.

Grupul ArcelorMittal va investi anul acesta 40 de milioane de euro la combinatul din Galaţi, anunţa în luna martie Bruno Ribo, care vorbea despre realizarea unei noi linii de tablă acoperită organic şi a alteia de producere a apei demineralizate, precum şi de investiţii la linia de zincare sau la maşina de planat la cald de tablă groasă. Conducerea Combinatului se aşteaptă ca producţia de oţel de la Galaţi să depăşească 2 milioane de tone anul acesta, cu 300.000 de tone mai mult faţă de 2014.

Pe platforma siderurgică a Combinatului de la Galaţi lucrează aproximativ 6.500 de salariaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici