Isărescu: Buna guvernanţă înseamnă disciplină, în special fiscală, şi schimbare culturală

Guvernanţa economică înseamnă instituţii puternice, politici adecvate şi reguli, ceea ce presupune disciplină, inclusiv fiscală, şi schimbare culturală, apreciză guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

603 afișări
Imaginea articolului Isărescu: Buna guvernanţă înseamnă disciplină, în special fiscală, şi schimbare culturală

Isărescu: Buna guvernanţă înseamnă disciplină, în special fiscală, şi schimbare culturală (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Instituţiile sunt esenţiale pentru modul în care o ţară este guvernată, şi sunt rezultatul regulilor formale şi informale dintr-o societate. Aşa cum spunea şi Douglas North, laureat al Premiului Nobel: regulile formale sunt stabilite de către stat prin legi şi reglementări, în timp ce regulile informale provin din cultura, istoria şi experienţa fiecărei societăţi", a spus Isărescu, la un seminar privind guvernanţa economică în UE, organizat la BNR.

Şeful băncii centrale consideră că guvernanţa implică nevoia de asigura stabilitate, transparenţă şi reguli predictibile care să încurajeze competiţia şi să permită accesul echitabil la servicii publice.

TITLURILE ZILEI

El a reaminitit că dezvoltarea sustenabilă rezidă în consistenţa politicilor economice şi nu există substitut pentru politici economice consistente, clare şi orientate către stabilitate.

"Criza internaţională recentă a amplificat nevoia pentru reforme profunde în guvernanţa economică, atât la nivel european, cât şi global. Aşa cum spunea recent preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet: interdependenţele internaţionale sunt prea mari pentru ca regulile exclusiv naţionale sau regionale să fie optimale şi apare o nevoie evidentă pentru întărirea guvernanţei la nivel mondial, în special pe partea financiară", a adăugat Isărescu.

În opinia şefului BNR, o guvernanţă economică mai bună în UE şi zona euro se poate atinge prin cinci piloni principali: disciplină fiscală, supreveghere economică, coordonare strânsă, cadru legal solid pentru managementul crizelor, instituţii puternice şi reguli de bază în adoptarea deciziilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici