Isărescu: Rata inflaţiei va fi la finele anului în jur de 8%

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni că potrivit ultimelor evaluări, rata inflaţiei se va plasa în jurul valorii de 8%, cifră care va fi înscrisă în acordul încheiat de autorităţile române cu FMI.

29 afișări
Imaginea articolului Isărescu: Rata inflaţiei va fi la finele anului în jur de 8%

Isărescu: Rata inflaţiei va fi la finele anului în jur de 8% (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

"Ultimele evaluări făcute vineri şi confirmate azi dimineaţă cu privire la efectele potenţiale pe ansamblu ne arată că după estimarea noastră la sfârşitul anului vom avea o rată a inflaţiei undeva de 8%", a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a menţionat că, deşi nu este ultima proiecţie a BNR, cifra a fost transmisă Fondului Monetar Internaţional, întrucât reprezintă un criteriu care trebuie îndeplinit în cadrul acordului cu instituţia financiară internaţională.

TITLURILE ZILEI

"Avem o proiecţie la nivelul cifrelor în jurul căreia va trebui să ne încadrăm, pentru că reprezintă un criteriu", a arătat Isărescu.

El a adăugat că speră ca rata inflaţiei înregistrată la finele anului să fie mai mică decât cifra înscrisă în acordul cu FMI.

Guvernatorul BNR a menţionat că majorarea TVA cu cinci puncte procentuale la 24% ar conduce, dacă s-ar transmite integral şi la toate preţurile, la o creştere de 4,2 puncte procentuale faţă de nivelul actual.

"În coşul de consum sunt produse care au o cotă de TVA de 9%, articole medicale, cărţi, servicii hoteliere, deci cam 5% din coş. De asemenea, produse cu TVA zero - sevicii îngrijire medicală, bilete cinema, teatru, cu o pondere de 4%. În consecinţă, tot aritmetic, ţinând cont de acestea, majorarea cu transmitere integrală, aritmetică, ar fi de 3,9%", a precizat Isărescu.

El a explicat diferenţa între scenariile de creştere a inflaţiei ca urmare a majorării TVA prin netransmiterea integrală de către toţi agenţii economici a creşterii de impozite în preţuri, în contextul în care există un deficit substanţial de cerere în România.

"Economia este ceva mai complicată. Observăm chiar după câteva zile că această transmitere nu s-a realizat. Nu s-a operat până acum nicio majorare de 5%. Explicaţia rezidă în existenţa unui substanţial deficit de cerere în România", a spus Isărescu.

Pe de altă parte, guvernatorul BNR a menţionat că această trecere se poate realiza pe o perioadă mai îndelungată, dar banca centrală ia în considerare şi experienţa ţărilor baltice şi a Ungariei, unde trecerea s-a făcut la jumătate.

"Toate acestea validează ipoteza transmiterii incomplete", a punctat Isărescu.

Banca centrală a menţinut, miercuri, dobânda de politică monetară la 6,25%, după ce Guvernul a anunţat majorarea TVA de la 19% la 24%, şi a arătat că va acţiona pentru limitarea efectelor de runda a doua ale acestei măsuri şi continuarea ancorării anticipaţiilor inflaţioniste la niveluri scăzute.

Ţinta de inflaţie a BNR pentru acest an este de 3,5% plus/minus un punct procentual.

Consiliul Director al FMI a aprobat revizuirea ţintei de inflaţie pentru acest an stabilită în acordul stand-by încheiat cu România, de la 3,5% la 7,9%, după creşterea TVA la 24%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici