Jumătate din investitorii străini cred că în România povara fiscală e încă mare, chiar dacă taxele au scăzut

Aproape 50% din investitorii străini consideră povara fiscală ca fiind necompetitivă, în timp ce doar 38% o consideră competitivă, pe fondul reducerii de taxe, arată un sondaj al Consiliul Investitorilor Străini (FIC).

818 afișări
Imaginea articolului Jumătate din investitorii străini cred că în România povara fiscală e încă mare, chiar dacă taxele au scăzut

O mare parte a membrilor FIC a raportat o creştere a poverii administrative, în special în domeniul fiscal, generată de formularele ANAF D088 şi D394 privind înregistrarea şi raportarea TVA. Mai mult, numeroşi membrii FIC consideră că procesul legislativ are un efect negativ asupra planificării afacerilor.

Reprezentanţii FIC susţin că implementarea unei serii de legi fără studiu de impact poate destabiliza anumite domenii sau riscă să o facă în viitor.

„Darea în plată şi legea conversiei creditelor au creat premisele a mii de procese, au ridicat probleme legate de principiul retroactivităţi aplicării legilor în România şi cel mai probabil vor avea un impact de durată asupra încrederii investitorilor în economia românească. Intervenţia statului privind preţurile în domeniul asigurărilor RCA a transmis de asemenea semnale negative către investitori. Trebuie să subliniem că încrederea investitorilor în predictibilitatea pieţei din România este uşor de pierdut ca urmare a unor astfel de legi şi greu de recâştigat”, se arată într-un comunicat al FIC.

TITLURILE ZILEI

Aproape 50% din respondenţii sondajului FIC consideră că procesul legislativ s-a înrăutăţit, ceea ce le afectează planificarea afacerilor, 70% din respondenţi considerând că lipsa transparenţei şi a coerenţei politicilor face ca România să fie necompetitivă , într-o măsură mai mică sau mai mare, în raport cu alte locaţii în care aceştia desfăşoară afaceri.

Mai mult de jumătate (60%) dintre respondenţi se aşteaptă la o creştere a afacerilor pe care le derulează, atât pe piaţa locală cât şi pe piaţa de export, 65% din respondenţi aşteptându-se ca veniturile lor să crească în 2017. Majoritatea respondenţilor consideră că România este încă competitivă atunci când vine vorba de disponibilitatea forţei de muncă bine pregătită şi doar un sfert o văd ca fiind necompetitivă. Numărul celor care nu mai consideră forţa de muncă din România competitivă este însă în creştere în ultimii doi ani.

Pe fondul creşterii economice din România, membrii FIC se aşteaptă la o expansiune a activităţii în 2017. „Rata de creştere de 5-6% pe an este sustenabilă pe termen lung doar cu investiţii semnificative atât în sectorul public, cât şi cel privat. De aceea, politicile de creştere economică nu trebuie să se bazeze exclusiv pe stimularea consumului”, avertizează raportul FIC.

Un număr semnificativ al membrilor FIC se aşteaptă ca România să rămână competitivă pe piaţa muncii. Cu toate acestea, 25% din companii cred că disponibilitatea de forţă de muncă bine pregătită începe să devină o problemă tot mai mare. Motivele identificate de experţii FIC sunt rezultatele modeste ale sistemului vocaţional de educaţie din România, continuarea procesului de emigrare sau lipsa de mobilitate a forţei de muncă în România.

Companiile membre FIC reprezintă un segment semnificativ din investiţiile străine directe în România, cumulând aproximativ două treimi din totalul acestora.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici