Ministerul Transporturilor propune închiderea a circa 1.500 km de cale ferată din administrarea CFR

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) propune Guvernului închiderea a 1.474 km de infrastructură feroviară excedentară, sumele rezultate în urma casării şi dezmembrării urmând să fie utilizate de CFR SA pentru întreţinerea reţelei.

305 afișări
Imaginea articolului Ministerul Transporturilor propune închiderea a circa 1.500 km de cale ferată din administrarea CFR

Ministerul Transporturilor propune închiderea a circa 1.500 km de cale ferată din administrarea CFR (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, este vizată închiderea unor părţi din infrastructura feroviară proprietate publică a statului, aflată în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi dată în concesiune CFR şi/sau proprietate privată a CFR, care din considerente tehnice şi comerciale nu mai justifică menţinerea în funcţiune.

"Prin proiectul de hotărâre se aprobă închiderea, dezafectarea şi valorificarea infrastructurii feroviare excedentară, ceea ce va degreva bugetul statului şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA de cheltuielile aferente investiţiilor şi reparaţiilor infrastructurii feroviare aparţinând domeniului public al statului, respectiv domeniului privat al CFR. În acest mod, efortul statului va fi îndreptat către dezvoltarea şi modernizarea principalelor linii de cale ferată pe care se desfăşoară cea mai mare parte a traficului de călători şi mărfuri", se arată în nota de fundamentare.

TITLURILE ZILEI

Lista cu segmentele care vor fi închise este anexată proiectului.

Guvernul s-a angajat în urma negocierilor cu FMI să închidă 20% din liniile de cale ferată aflate în administrarea CFR SA, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găseşte un investitor care să realizeze întreţinerea acestora şi care va fi selecţionat în urma unor licitaţii.

Potrivit datelor CFR, la nivelul anului 2009, lungimea totală a liniilor de cale ferată ale infrastructurii feroviare era de 20.210 km (reţea desfăşurată), din care 17.691 km infrastructură feroviară publică şi 2.519 km infrastructură feroviară privată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici