Ministerul Transporturilor va rezilia contractul pentru tronsonul de autostradă Moara Vlăsiei-Ploieşti

Ministerul Transporturilor a trimis o primă notificare de reziliere a contractului pentru tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, deoarece constructorul, consorţiului românesc UMB Spedition, Pa&Co International, Euroconstruct Trading '98 şi Tehnostrade, a părăsit şantierul, cerând majorarea preţului cu 47%.

186 afișări
Imaginea articolului Ministerul Transporturilor va rezilia contractul pentru tronsonul de autostradă Moara Vlăsiei-Ploieşti

Ministerul Transporturilor va rezilia contractul pentru tronsonul de autostradă Moara Vlăsiei-Ploieşti (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

"Este o notificare prealabilă pentru rezilierea contractului pentru Moara Vlăsiei - Ploieşti. Constructorul a părăsit şantierul şi solicită majorarea preţului cu 47%", a declarat luni ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Ea a adăugat că, potrivit unei analize a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), în luna august vor fi selectaţi noi constructori.

Firma UMB Spedition este deţinută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, firma Pa&Co International este controlată de Costel Căşuneanu, iar Euroconstruct Trading '98 de Dan Besciu.

TITLURILE ZILEI

Tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti are o lungime de 42,5 kilometri. Consorţiul a câştigat licitaţia pentru construirea segmentului de autostradă în 2006, iar valoarea iniţială a contractului a fost de 702,58 de milioane de lei, fără TVA. Ulterior, în 2009, valoarea lucrărilor a crescut cu 25%, la 883,7 milioane lei, fără TVA, contractul fiind finanţat de la bugetul de stat.

"Antreprenorul nu a mai executat lucrări pe sectorul de drum în cauză de mai bine de 16 luni, demobilizând resursele necesare. Încălcarea prevederilor contractuale prin abandonarea lucrărilor conduce la rezilierea contractului de către Beneficiar în conformitate cu prevederile contractuale", se arată într-un comunicat al CNADNR.

Potrivit sursei citate, măsura a fost luată având în vedere întârzierea firmelor menţionate în îndeplinirea obligaţiilor contractuale privind activitatea de proiectare şi execuţie, slaba mobilizare a echipamentelor în şantier, precum şi lipsa unui program de lucrări coerent care să demonstreze capacitatea tehnică şi organizatorică de a finaliza lucrările în termenul prevăzut.

"Totodată, deşi costurile acestui contract au crescut deja semnificativ, Antreprenorul solicită în continuare majorări de preţ pe care CNADNR nu le poate acorda, având în vedere legislaţia în vigoare", se mai arată în comnicat.

CNADNR estimează că, în termen de o lună, va finaliza revizuirea proiectului şi pregătirea documentaţiei de atribuire pentru lansarea unei noi licitaţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici