Ministrul Finanţelor: Acciza la combustibil va creşte cu 0,32 lei pe litru, în două etape / Ce spun transportatorii

Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, a anunţat, miercuri, la începutul şediţei de Guvern, că majorarea accizei la benzină şi motorină se va face în două etape, 15 septembrie şi 1 octombrie, majorarea fiind de 0,16 lei pe litru pentru fiecare din cele două etape.

5889 afişări
Imaginea articolului Ministrul Finanţelor: Acciza la combustibil va creşte cu 0,32 lei pe litru, în două etape / Ce spun transportatorii

SUPRAACCIZA la combustibil, discutată azi în Guvern. Mişa: Acciza la combustibil va creşte cu 0,32 lei pe litru, în două etape Ce măsuri ia Executivul, dacă scumpirile se vor regăsi la pompă / Transportatorii: un plin pentru un camion va costa cu 450 lei mai mult

”Termenele pe care l-am stabilit sunt 15 septembrie, dată la care va fi o creştere cu 0,16 lei pe litru pentru toate cele trei categorii de combustibil - benzină cu plumb, fără plumb şi motorină - şi data de 1 octombrie la care va creşte cu încă 0,16 lei pe litru pentru cele trei categorii”, a declarat Ionuţ Mişa.

Ministrul de Finanţe a precizat că majorarea se face etapizat pentru a nu genera creşterea preţului la pompă şi scăderea consumului.

”Această măsură pe produce în etape pentru a nu crea un şoc la nivelul consumului, şoc care poate genera creşteri de preţ, automat scade consumul şi poate afecta bugetul de stat prin încasări mai mici”, a explicat Ionuţ Mişa

Guvernul discută, în şedinţa de miercuri, printre altele, reintroducerea supraccizei la combustibili şi plata defalcată a TVA, potrivit ordinii de zi a şedinţei Executivului

”Încercăm să punem lucrurile la loc. Când am scos acciza, preţul la pompă n-a scăzut. Încercăm s-o punem la loc. Dacă creşte preţul la pompă, o să avem o altă discuţie cu companiile distribuitoare şi producătoare (...) Noi am scos acciza nu ca să le facem lor profit, ci ca să încercăm să ducem preţul mai jos. N-a funcţionat, o punem la loc”, a declarat recent premierul Mihai Tudose.

El afirma că România are nevoie de bani pentru infrastructură, autostrăzi, spitale, "pentru o mulţime de lucruri".

Premierul Mihai Tudose a mai anunţat că Guvernul lucrează la Legea redevenţelor şi că vor fi operate modificări ale acestora începând cu 1 ianuarie 2018, el arătând că majorările vor fi în acord cu comportamentul „la pompă” al operatorilor economici, după creşterea accizei.

Transportatorii: un plin pentru un camion va costa cu 450 lei mai mult în cazul majorării accizei

În următoarele zile vom asista la blocaje în alimentările cu carburanţi, pe fondul alimentărilor în mare creştere în vederea acumulării unor stocuri la preţuri actuale, în cazul în care Guvernul va decide majorarea accizei la carburanţi, apreciază Federaţia Operatorilor Români de Transport.

Transportatorii spun că Guvernul a rămas imun la solicitările patronatelor din transporturi şi a refuzat să dialogheze cu aceştia în contextul creşterii accizelor la carburanţi.

„Cu toate că în plenul Consiliului Economic şi Social, patronatele, societatea civilă şi sindicatele s-au opus în unanimitate proiectului de modificare a codului fiscal, din declaraţiile publice referitoare la asumarea din partea guvernului a creşterii accizelor, se conturează o nouă etapă neagră pentru transporturile româneşti”, arată un comunicat FORT.

Orice eurocent diferenţă în costul operaţional influenţează direct competitivitatea companiilor româneşti din transporturile terestre, mutând totodată consumul de carburant în afară României, apreciază asociaţia. Bugetul de stat pierde astfel, din două cauze, sume importante. Consumatorii "captivi", ce nu pot alimenta decât în ţară, sunt în imposibilitatea de a transfera creşterile în tarifele prestate, iar pentru un camion, o singură alimentare reprezintă un efort financiar suplimentar de 450 lei.

În contrast total cu această situaţie, Spania oferă transportatorilor ce alimentează pe teritoriul său posibilitatea de a redobândi un procent semnificativ din acciza încasată de stat, printr-o schemă simplă şi eficientă care reglează competitivitatea şi concurenţa, eliminând evaziunea fiscală sau afacerile ilicite cu carburanţi.

Pe acest model, FORT a propus în ultimii ani returnarea unei părţi din acciza către transportatori, aceştia având obligaţia, pentru a încasa banii de la stat, să declare numărul de km efectuaţi şi documentele ce atestă alimentările en-gros sau în reţele.

Fenomenul activităţilor ilicite din transporturi evoluează şi afectează grav atât bugetul de stat cât şi afacerile legale. Soluţii există la îndemâna instituţiilor statului, iar FORT este gata să le prezinte actualului premier, înţelegând situaţia bugetară delicată în care se află ţară noastră.

„În lipsa dialogului constructiv şi la presiunea absolut firească a firmelor de transport, probabil doar prin ample manifestări publice se pot rezolva aceste situaţii iar FORT este oricând gata să reînceapă acţiunile de protest în toată ţară după modelul celor organizate în 2016 din cauza tarifelor RCA”, arată comunicatul.

De asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri figurează un proiect de ordonanţă privind plata defalcată a TVA, care prevede introducerea unui sistem privind plata defalcată a TVA, prin care se intenţionează utilizarea unui cont bancar dedicat încasărilor şi plăţilor de TVA.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici