O bursă de studii de 10.000 de euro pentru un tânăr pasionat de universul vinurilor, acordată de un celebru Festival în Bucureşti

Ro-Wine - International Wine Festival of Romania, care va avea loc în 19-20 mai, vine cu o bursă de studiu formativ, de 10.000 de euro pentru a încuraja un tânăr motivat să îşi creeze o carieră în lumea vinului, a declarat miercuri expertul în vinuri şi preşedintele festivalului, Marinela Ardelean.

967 afişări
Imaginea articolului O bursă de studii de 10.000 de euro pentru un tânăr pasionat de universul vinurilor, acordată de un celebru Festival în Bucureşti

O bursă de studii de 10.000 de euro pentru un tânăr pasionat de universul vinurilor, acordată de un celebru Festival în Bucureşti

Persoanele cu vârste până în 30 de ani pot să aplice pentru o bursă în valoare de 10.000 de euro, care presupune plecarea timp de 6 săptămâni în Italia la compania parteneră festivalului, unde va învăţa despre vinificare şi despre cum să aleagă vinurile potrivite pentru învechire sau vor intra în laboratoare.

„Bursa este oferită de către Ro-Wine şi este în parteneriat cu Giotto Consulting, care este una dintre cele mai importante companii de consultanţă din Italia, care se ocupă de cercetare, formare resurse umane şi consultanţă pentru aproape 60 de producători din întreaga lume. Persoana care va câştiga bursa, va învăţa despre vinificare, despre cum să aleagă vinul pentru învechire, va avea posibilitatea să înveţe despre spumantizare, pentru că Giotto Consulting este în inima celei mai importante zone din punct de vedere a producţiei de spumante din Italia”, a declarat pentru MEDIAFAX Marinela Ardelean.

Organizatorii spun că pentru viitor intenţionează să ofere tinerilor oportunităţi şi pentru alte profile precum management sau marketing.

„Oricine se poate înscrie, noi chiar de astăzi dorim să răspândim această posibilitate. CV-urile participanţilor se pot trimite, până la data de 20 iunie, la adresa info@romaniawinefestival.com, cu specificiaţia „bursă de studii”, iar în funcţie de selecţia pe care o vom face vom stabili şi perioada cea mai oportună pentru deplasarea tânărului selectat. Initial ne-am propus să fie în toamnă, când este perioada recoltei”, precizează preşedintele festivalului.

Ediţia a treia a festivalului Ro-Wine vine cu noutăţi precum două workshop-uri, un masterclass sau zone VIP cu degustări de produse gourmet asemănător restaurantelor cu stele Michelin.

La eveniment sunt aşteptaţi să participe iubitorii de vinuri, dar şi producători şi importatori din industrie.

„Fiecare producător poate să vină cu un număr maxim de 5 vinuri şi vom avea un număr de 50 de producători şi peste 250 de vinuri de o calitate superioară, iar în această ediţie ne bucurăm de prezenţa unor producători din ţări precum Noua Zeelandă, America sau Portugalia. Din cei 50 de producători care vor fi prezenţi la festival, 16 sunt din România, 4 din Republica Moldova, iar restul din străinătate”, potrivit Marinelei Ardelean.

Festivalul Ro-Wine a debutat în 2016, iar organizatorii evenimentului sunt: Marinela V. Ardelean, specialist în vinuri, autor Wine Book of Romania şi preşedinte Ro-Wine, Liviu Popescu, Managing Director şi Mihai Popescu, Creative Director, fraţi gemeni şi co-proprietari ai Fratelli Group. Ambasadori ai festivalului sunt artişii Cornel Ilie şi Virgil Ianţu.

Preţul unui bilet standard este de 50 lei, dar persoanele care îşi doresc o experienţă completă în lumea vinului - care include si degustări unice a unora dintre cele mai exclusiviste etichete - pot opta pentru biletul VIP, în valoare de 400 lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici