Oamenii se gândesc la o asigurare de casă abia când pericolul e foarte aproape

Lipsa informaţiilor şi a campaniilor de promovare a asigurărilor pentru locuinţe, la care se adaugă ideea că „mie nu mi se poate întâmpla“ sunt principalele cauze pentru popularitatea redusă a asigurărilor de locuinţe, iar clienţii încep să se gândească la o asemenea poliţă abia după apariţia unor evenimente catastrofale sau a unor avertismente în acest sens.

153 afișări
Imaginea articolului Oamenii se gândesc la o asigurare de casă abia când pericolul e foarte aproape

Oamenii se gândesc la o asigurare de casă abia când pericolul e foarte aproape (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

„Am constatat cu toţii după inundaţiile din acest an că oamenii încep să se gândeasca la protecţie abia după ce s-a petrecut evenimentul şi s-au produs pagubele. Referitor la numărul mic de asigurări obligatorii de locuinţă, pot să subliniez încă o dată că, în lipsa aplicării unor măsuri, amenzi, numărul asigurărilor obligatorii nu va creşte semnificativ. Singura cauză care generează o creştere temporară a vâzarilor de aigurări de locuinţă este, cum a fost şi cazul de ieri, un cutremur care să le reamintească oamenilor cât de necesară le este asigurarea“, explică Adrian Marin, CEO al Generali.

Circa jumătate din cele peste 8 milioane de locuinţe din România sunt asigurate printr-o poliţă obligatorie sau facultativă. Pe segmentul asigurărilor obligatorii, ponderea locuinţelor asigurate este de sub 20%.

„Asigurările pe acest segment sunt reduse deoarece majoritatea clienţilor nu îşi pun problema că pot pierde principalul avut printr-un fenomen natural. Pentru majoritatea românilor locuinţa este cel mai important avut. Pe de altă parte, nu a existat nicio campanie de promovare a asigurărilor de locuinţe. Nici PAID, nici alte autorităţi cu responsabilităţi de educare, nici piaţa nu au făcut suficient ca să promoveze un stil de viaţă mai responsabil“, spune Victor Şraer, Managing Partner Otto Broker.

Citeşte mai multe despre asigurările imobiliare pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici