Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Strângeţi veniturile cum v-aţi angajat în buget şi aveţi bani şi de salarii, şi de scăderea CAS!

"Situaţia devine şi mai complicată pentru 2012, pentru care a fost prognozat un PIB de 579 miliarde de lei, deci cu doar un miliard de lei în termeni nominali mai mult faţă de noul PIB de pe 2011.

193 afișări
Imaginea articolului Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Strângeţi veniturile cum v-aţi angajat în buget şi aveţi bani şi de salarii, şi de scăderea CAS!

Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Strângeţi veniturile cum v-aţi angajat în buget şi aveţi bani şi de salarii, şi de scăderea CAS!

Şeful bugetului, perpetuul secretar de stat Gheorghe Gherghina, va trebui să se întreacă pe sine în piruete pentru a acomoda noile cifre de buget şi PIB. "

Încheiam astfel o opinie publicată miercuri, 7 martie - despre surpriza noului PIB pe 2011 de 578 miliarde de lei faţă de cel estimat iniţial de 547 miliarde de lei - pentru ca vineri să vină şi confirmarea. Finanţele au anunţat că noul PIB estimat pentru acest an este de 609 miliarde de lei, cu 30 miliarde de lei mai mare decât cel estimat iniţial de 579 miliarde de lei.

Deşi este cel mai important indicator macro pentru anul în curs, de la care pleacă practic totul - veniturile şi cheltuielile bugetare, deficitul, plafoanele de datorie publică, raportările datoriei externe - noul PIB a fost anunţat vineri în trecere de secretarul de stat Gherghina, la capitolul "şi altele". Hocus-pocus, şi PIB-ul pe 2012 nu mai este 579 miliarde de lei, ci 609 miliarde de lei.

Dintr-odată, economia anului 2012 se aşază pe un produs intern brut cu 30 miliarde de lei mai mare decât se estima iniţial. Un cutremur în lumea cifrelor macro, unde şi o influenţă de 0,1% din PIB (adică 130 milioane de euro) modifică substanţial tabloul de bord, dar una de 5% din PIB.

S-a simţit în business această relansare care a trebuit să fie asumată în tabelele de la Ministerul Finanţelor că altfel se băteau cifrele cap în cap?

În niciun caz.

Ori situaţia este mai bună decât o percep companiile şi se va vedea mai târziu, ori inflaţia reală este de 2-3 ori mai mare decât cea anunţată oficial şi creşterea PIB este doar nominală, pe hârtie.

În sfârşit, pirueta a fost făcută. Noul PIB este de 609 miliarde de lei. Hârtia "suportă" orice. Dar cât vor fi veniturile? Pentru că aici nu te mai poţi juca cu "acomodările", că aici sunt bani care trebuie să intre în conturi şi cu care trebuie să acoperi cheltuieli. Acolo este realitatea economiei, la veniturile bugetare al căror nivel se anunţă deocamdată destul de prost pentru primele două luni din 2012.

Citeşte continuarea opiniei lui Sorin Pâslaru pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici