Patriciu: Criza în România este la începuturile ei

Omul de afaceri Dinu Patriciu a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în România criza este abia la începuturile ei şi nu se ştie cât va dura, pentru că nu au fost luate încă măsuri de combatere.

70 afișări
Imaginea articolului Patriciu: Criza în România este la începuturile ei

Patriciu: Criza în România este la începuturile ei (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

"Criza în România este la începuturile ei, din păcate. Măsuri anticriză în România nu au fost luate aşa cum au fost luate în alte părţi", a spus Patriciu.

El a adăugat că nu se ştie cât ar putea dura recesiunea economică.

Omul de afaceri crede că perioada de criză se va întinde atât timp cât nu se iau măsuri de stimulare a creşterii economice şi a consumului intern.

"De exemplu, agricultura nu produce pentru că nu există sisteme de colectare a produselor agricole, lanţuri logistice scurte care să facă legătura între fermier şi client", a punctat el.

TITLURILE ZILEI

Patriciu consideră că o măsură necesară este şi scutirea de impozite pentru investiţiile făcute în agricultură, ceea ce ar stimula creşterea foarte rapidă a producţiei agricole.

O altă problemă, crede Patriciu, este că sistemul bancar românesc este format doar din filiale ale unor bănci străine.

"Sunt filiale de mari dimensiuni şi care acţionează după nişte grile care nu sunt conforme cu caracteristicile IMM-urilor româneşti. Ceea ce la noi e considerată o întreprindere mare, în alte părţi este o afacere mică. În SUA, o întreprindere mică este până la 50 milioane de dolari cifră de afaceri. La noi, 80% din economie este de aceste dimensiuni. Ea nu poate fi finanţată doar de aceste mari filiale ale unor bănci străine", a afirmat Patriciu.

Omul de afaceri spune că trebuie creat un sistem bancar în care să existe bănci locale, bănci regionale şi bănci medii.

"Capitalul există. Trebuie să oferi legislaţie. Legislaţia e problema, banii se găsesc. Nu trebuie să te împrumuţi de la FMI, poţi foarte bine să găseşti bani în piaţa privată. Azi, pieţele financiare sunt inundate de lichidităţi, dar ele nu ajung în economia reală", a încheiat Patriciu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici