Pentru 46% din tinerii români contează provenienţa locală a produselor pe care le cumpără

  • Pentru tinerii români provenienţa produselor pe care le cumpără a devenit din ce în ce mai importantă.
  • Astfel, pentru 46% din tinerii români contează provenienţa locală a produselor în decizia de cumpărare a lucrurilor pe care le achiziţionează, conform unui studiu Insights PulseZ.
156 afișări
Imaginea articolului Pentru 46% din tinerii români contează provenienţa locală a produselor pe care le cumpără

Pentru 46% din tinerii români contează provenienţa locală a produselor pe care le cumpără

Pentru tinerii români provenienţa produselor pe care le cumpără a devenit din ce în ce mai importantă. Astfel, pentru 46% din tinerii români contează provenienţa locală a produselor în decizia de cumpărare a lucrurilor pe care le achiziţionează, conform unui studiu Insights PulseZ.

Deşi pentru 46% din tinerii români Made in Romania este un criteriu foarte important în decizia de cumpărare, pentru 5% dintre tineri acest criteriu contează foarte puţin, pe când pentru 18% provenienţa locală a produselor contează puţin.

În schimb, produsele eco friendly contează pentru 68% dintre tineri atunci când decid să achiziţioneze un produs. Totuşi, pentru 4% din tineri acest criteriu contează foarte puţin, pe când pentru 18% contează puţin, iar 10% au răspuns că acest aspect le este indiferent atunci când cumpără un produs.

În perioada stării de urgenţă, tinerii români au achiziţionat mai multe produse sanitare şi pro­duse de îngrijire per­so­nală, dar şi cursuri online şi dulciuri. Totodată, în pe­ri­oada menţionată, ti­nerii români au renunţat la achiziţionarea unor pa­-chete de călătorii, dar şi la echipamente sportive şi produse IT&C.

De asemenea, studiul arată faptul că tinerii vor achiziţiona mai mult din online decât din offline, astfel că 1 din 3 tineri intenţionează să îşi facă cumpărăturile online. Totuşi, 62% dintre respondenţi au spus că în perioada următoare vor cumpăra în mod echilibrat atât din online cât şi din offline.

În perioada următoare, peste 50% din tinerii români intenţionează să economisească mai mulţi bani, iar aproape 20% dintre aceştia vor să investească banii. Totodată, 1 din 2 tineri intenţionează să fie mai atent la cheltuieli, în timp ce doar 1 din 3 tineri intenţionează să câştige mai mulţi bani. În ceea ce priveşte economisirea banilor, fetele îşi propun să economisească sau cel puţin să fie mai atente la cheltuieli, în timp ce băieţii îşi propun să câştige mai mult bani sau să îi investească.

Studiul Insights PulseZ a fost realizat pe un eşantion de 1.115 tineri cu vârsta între 16 şi 24 de ani şi este reprezentativ la nivel naţional din punct de vedere al genului, regiunii şi mediului urban-rural. Din datele studiului reiese faptul că tinerii români sunt 51% băieţi şi 49% fete, iar dintre aceştia 96% au făcut şcoala într-o instituţie de stat, pe când restul la o şcoală privată. Dintre respondenţi, 39% au urmat sau urmau profilul real, pe când doar 25% uman.

Pe langă informaţii despre comportamentul în online şi de consum al tinerilor din perioada stării de urgenţă, preferinţele şi atitudinile tinerilor cu privire la consum, studiul mai cuprinde şi informaţii despre starea emoţională şi activităţile tinerilor din perioada stării de urgenţă, despre şcoală şi antreprenoriat şi despre ce îi motivează şi ce îşi doresc tinerii în viaţa personală şi profesională.

Studiul Insights PulseZ a fost făcut de către echipa Vreau să fiu Antreprenor şi Insights din cadrul Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor D&D Research, Oxygen Communications, Loopaa Marcom, Brandocracy şi Wisemetry.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici