PNL: Autorităţile au luat 31 de măsuri defectuoase pentru combaterea pestei porcine africane - Mediafax

PNL: Autorităţile au luat 31 de măsuri defectuoase pentru combaterea pestei porcine africane

Deputatul PNL, Adrian Oros, a prezentat, marţi, care sunt, în opinia grupului parlamentar liberal din Cameră, greşelile comise de autorităţi în încercarea de a combate pesta porcină africană (PPA).

117 afişări
Imaginea articolului PNL: Autorităţile au luat 31 de măsuri defectuoase pentru combaterea pestei porcine africane

PNL: Autorităţile au luat 31 de măsuri defectuoase pentru combaterea pestei porcine africane

„Suntem cea mai afectată ţară de pesta porcină africană, evoluţia a fost explozivă, acum puţin a stagnat, iar, în opinia noastră, s-au făcut foarte multe greşeli. S-au luat măsuri tardive, defectuoase sau unele nu s-au implementat. Noi am identificat 31 de asemenea măsuri, două măsuri care nu aveau bază legală şi şase măsuri care au contribuit masiv la răspândirea pestei porcine africane”, a declarat Adrian Oros, în cadrul unei şedinţe a Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor.

De asemenea, deputatul PNL a adăugat că nu există o bază legală pentru măsura privind instituirea de filtre de dezinfecţie auto pe drumurile publice şi nici pentru uciderea preventivă a tuturor porcilor dintr-un sat.

Prezenţi la comisie, reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară (ANSVSA) au precizat că legislaţia europeană şi măsurile de restricţii s-au respectat „ad litteram”, atât în caz de restricţii, cât şi de confirmare a unui focar de PPA.

„În manualul operaţional se specifică că se introduc şi dezinfectoare rutiere. Bineînţeles, rămâne şi la latitudinea Centrului Local de Combatere, în care, prin Hotărârea CNCB-ului, în funcţie de situaţia de la faţa locului, dacă se menţin dezinfectoarele doar la nivelul exploataţiei unde s-a depistat focarul sau au fost cazuri unde au fost mai multe focare diseminate în localităţi, astfel că CNCB-ul a luat decizia de instalare a dezinfectoarelor rutiere”, a precizat Barbuli Velizar, director în cadrul ANSVSA.

Referitor la uciderile preventive, reprezentantul ANSVSA a completat că „în funcţie de situaţia de la faţa locului CNCB-ul, a stabilit care este numărul de exploataţii unde suinele trebuie ucise”. Astfel, acolo unde s-au depistat mai multe focare în mai multe exploataţii, s-a luat decizia de a se trece la uciderea preventivă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
PESTA PORCINĂ AFRICANĂ ,
AUTORITĂŢI ,
ANSVSA

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.