Ponta, citat de AP: UE a suspendat fonduri de un miliard de euro destinate României, din cauza unor nereguli

Premierul Victor Ponta a afirmat joi, în cursul unei întâlniri cu jurnalişti străini, că Uniunea Europeană a suspendat fonduri de un miliard de euro destinate unor proiecte din România pe fondul suspiciunilor de corupţie şi privind alte nereguli.

294 afișări
Imaginea articolului Ponta, citat de AP: UE a suspendat fonduri de un miliard de euro destinate României, din cauza unor nereguli

Ponta, citat de AP: UE a suspendat fonduri de un miliard de euro destinate României, din cauza unor nereguli (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Victor Ponta a declarat, potrivit site-ului agenţiei Associated Press, că există o "problemă uriaşă" privind plângerile vizând finanţările europene, explicând că acestea sunt investigate automat de Oficiul european pentru combaterea fraudelor (OLAF).

"Dacă apar suspiciuni privind vreun caz, acesta este blocat şi nu mai putem solicita bani din partea Uniunii Europene", a adăugat Ponta.

TITLURILE ZILEI

Premierul României a subliniat că, dacă nu se va lua o decizie privind aceste cazuri până la 31 decembrie 2015, proiectele vor fi finanţate din bugetul de stat. Ponta a precizat că suspiciunile se referă la proiecte în domeniul resurselor umane, alimentării cu apă şi unor finanţări de 400 de milioane de euro pentru extinderea reţelei de metrou.

România a intensificat recent campania împotriva actelor de corupţie la nivel înalt, notează agenţia Associated Press.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici