- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Preţurile pentru internet, cablu şi telefonie sunt în România cele mai mici din Europa
Tarifele aplicate de operatorii din România pentru serviciile de telefonie fixă, televiziune şi internet sunt dintre cele mai mici din Europa, dacă nu chiar din toată lumea, constată Joerg Zeddies, directorul executiv comercial al Romtelecom pe segmentul rezidenţial.

Preţurile pentru internet, cablu şi telefonie sunt în România cele mai mici din Europa (Imagine:Andrei Michailov/Mediafax Foto)
Faţă de acum câţiva ani, diferenţa de preţ este uriaşă, în condiţiile în care serviciile de internet costau pe atunci chiar şi 70 de euro pe lună la viteze de 2MB, iar acum tarifele au coborât la numai câţiva euro.
"Preţurile au scăzut continuu, atât pentru că s-a intensificat competiţia dintre operatori, cât şi pe fondul sensibilităţii crescute a consumatorilor la preţ", observă Adrian Sârbu, senior consultant în cadrul Roland Berger.
Tendinţa de reducere a preţurilor de până acum nu mai poate fi însă susţinută nici măcar pe termen mediu. A fost practic atins pragul de jos, crede Yorgos Ioannidis, directorul executiv al Romtelecom, prag dincolo de care un business care deja operează cu marje foarte mici nu ar mai fi sustenabil.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 10:45
-
astăzi, 11:18
-
astăzi, 11:13
• Ciucă, nou apel la dascăli: Facem apel la încredere şi raţiune pentru a înceta greva
-
astăzi, 10:17
-
astăzi, 09:16
-
astăzi, 05:08
-
astăzi, 10:27
• Prognoza meteo. Două zile de furtuni, ploi torenţiale şi grindină în mai multe zone ale ţării
-
astăzi, 10:05
• ANI a sesizat DNA în cazul primarului Sectorul 3, Robert Negoiţă
-
astăzi, 10:43
• Dacian Cioloş: Guvernul gestionează lamentabil greva profesorilor
-
astăzi, 06:00
-
astăzi, 08:52
-
astăzi, 07:40
• Memorandumul pentru îmbunătăţirea statutului personalului didactic, în şedinţa de Guvern de joi
-
astăzi, 04:00
• Ruud trece de Rune în duelul scandinav de la Roland Garros
-
astăzi, 03:00
• Ucraina avertizează asupra efectelor atacului asupra barajului Kahovka
-
astăzi, 02:30
• West Ham United e noua câştigătoare a Europa Conference League
Citeşte mai multe despre cum vor evolua tarifele pentru televiziune, internet şi telefonie fixă pe www.businessmagazin.ro


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.


PROSPORT.RO

CANCAN.RO

GANDUL.RO


