Principalii indici ROBOR revin pe creştere - Mediafax

Principalii indici ROBOR revin pe creştere

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri, pentru prima dată după patru zile, la nivelul de 3,29%, faţă de 3,27% cât a fost marţi, informează Banca Naţională a României (BNR).

172 afişări

Imaginea articolului Principalii indici ROBOR revin pe creştere

Principalii indici ROBOR revin pe creştere

În plus, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a înregistrat, miercuri, un nivel de 3,43%, o creştere de la 3,42% cât fusese luni, după patru zile de scădere şi de stagnare.

Indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a ajung miercuri la nivelul de 3,51%, comparative cu 3,50% cât a fost stabilit luni.

De asemenea, indicele ROBOR la 12 luni a crescut, miercuri, la 3,57%, comparative cu nivelul de marţi de 3,56%, fiind prima creştere după trei zile consecutive de stagnare.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de Banca Naţională.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
INDICELE ROBOR ,
BNR ,
CREDITE

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.