Profitul ING Bank a crescut la trei luni cu 9%, la 82 milioane lei. Veniturile au avansat peste costuri

ING Bank a avut în primul trimestru un profit net de 82 milioane lei (18,6 milioane euro), în creştere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la venituri mai mari cu 17%, de 240 milioane lei, avansul acestora depăşind majorarea costurilor, de 9%, care au ajuns la 134 milioane lei.

109 afișări
Imaginea articolului Profitul ING Bank a crescut la trei luni cu 9%, la 82 milioane lei. Veniturile au avansat peste costuri

Profitul ING Bank a crescut la trei luni cu 9%, la 82 milioane lei. Veniturile au avansat peste costuri (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Profitul net al instituţiei de credit s-a situat anul trecut la 290 milioane lei, în timp ce profitul brut a crescut cu 19%, la 340 milioane lei.

Creşterea veniturilor a fost influenţată de avansul înregistrat în special pe segmentul clienţilor retail (persoane fizice şi microîntreprinderi) şi mid corporate banking (IMM-uri şi companii medii cu afaceri cuprinse între 500.000 euro şi 50 milioane euro), se arată într-un comunicat al băncii.

Raportul costuri/venituri a înregistrat o îmbunătăţire faţă de acceaşi perioadă a anului trecut, coborând de la 60% la 56%, pe fondul unui avans mai puternic al veniturilor faţă de cel al cheltuielilor.

TITLURILE ZILEI

Costurile totale au urcat cu 9%, creştere generată de investiţiile în tehnologie din prima parte a anului, ajungând la 134 milioane lei, comparativ cu 123 milioane lei la trei luni anul trecut.

Soldul creditelor s-a majorat cu 12%, la aproape 11,39 miliarde lei, faţă de 10,19 miliarde lei în primul trimestru din 2014, banca consemnând o apreciere pe toate segmentele de clienţi, cu o contribuţie de 50% a clienţilor mid corporate şi IMM.

Pe segmentul creditării, cota de piaţă a urcat de la 4,6% la 4,9%, potrivit estimărilor ING, cu o creştere accelerată a finanţărilor în lei, a cărei pondere în total portofoliu a avansat de la 45% la 50%.

Depozitele atrase de la clienţi au consemnat o majorare cu 13% faţă de primul trimestru al anului trecut, la circa 14,56 miliarde lei, susţinută de creşterea numărului de clienţi retail care şi-au plasat economiile, precum şi a sumei medii depuse de un client.

La sfârşitul anului trecut, banca avea un portofoliu de credite de aproape 11,2 miliarde lei şi unul de depozite de 14,02 miliarde lei.

Cota de piaţă a băncii pentru depozite se plasează la 6,1%, în urcare de la 5,5%.

În primele trei luni, banca a atras 44.000 clienţi noi persoane fizice.

Pentru acest an, ING Bank vrea să crească numărul de clienţi, în special pe segmentul de salarii încasate prin ING, dar şi pe sectorul de IMM-uri, în timp ce pe segmentul de companii mari are ca obiectiv consolidarea şi aprofundarea relaţiilor comerciale.

Instituţia de credit face parte din grupul olandez ING, care oferă servicii bancare unui număr de peste 33 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii dinpeste 40 de ţări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici