Protecţia Consumatorilor introduce de azi cazierul contravenţional pentru evitarea încălcărilor repetate

ANPC introduce cazierul contravenţional, începând cu data de 1 septembrie, si va permite identificarea operatorilor economici şi a faptelor pentru care s-au aplicat deja sancţiunea avertismentului, astfel încât la o nouă încălcare, aceasta să nu mai fie repetată, informează instituţia.

723 afişări
Imaginea articolului Protecţia Consumatorilor introduce de azi cazierul contravenţional pentru evitarea încălcărilor repetate

Protecţia Consumatorilor introduce de azi cazierul contravenţional pentru evitarea încălcărilor repetate

În acord cu hotărârile pronunţate de catre instanţele de judecată, în cauzele din domeniul protecţiei consumatorilor, ce au în vedere principiul proportionalitatii aplicarii sanctiunii, conform căruia „ dacă operatorul economic a mai fost sanctionat anterior cu avertisment se au în vedere si circumstantele personale ale contravenientului”, sens in care, se poate aplica sanctiunea cu amenda contraventionala. La stabilirea sanctiunii, in cazul in care se constata ca pentru aceeasi abatere operatorul economic a mai fost sanctionat cu avertisment, agentul constatator va avea in vedere cazierul contraventional precum si aplicarea eventualelor sanctiuni contraventionale complementare.

Experienţa dobândită în cadrul controalelor realizate de catre comisarii ANPC în decursul timpului a arătat că probele (foto şi video) obţinute în aceste situaţii au fost esenţiale în câştigarea unor procese în instanţă, in baza proceselor verbale de constatare a contravenţiei încheiate cu această ocazie. ANPC respecta prevederile legale in ceea ce priveste legislatia in vigoare modificand procedura de control prin luarea unor masuri legale necesare pentru a asigura că filmarea şi fotografierea în cadrul actului de control devin obligatorii, doar cu informarea comerciantului, şi fără a i se solicita acestuia un acord prelabil în vedere preconstituirii de probe.

ANPC va lua toate masurile necesare in vederea asigurarii că toate echipele de control sunt dotate din punct de vedere tehnic cu echipamente necesare pentru filmare şi fotografiere.

”Măsurile anunţate astăzi se înscriu în abordarea de control unitară la nivel national şi în politica de toleranţă zero a ANPC faţă de încălcările legislaţiei de către comercianţi, în special în privinţa celor repetate. Nu mai vrem să ignorăm ”perseverenţa” unor comercianţi în a produce iar şi iar aceleaşi neplăceri consumatorilor şi suntem gata să le arătăm acestora că şi Autoritatea este gata să persevereze şi să performeze în a le opri orice încercare de încălcare a legii”, a declarant domnul Horia-Miron Constantinescu, preşedintele ANPC.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici