RADET şi ELCEN vor fi transferate către Compania Municipală Energetica SA - Mediafax

RADET şi ELCEN vor fi transferate către Compania Municipală Energetica SA

Proiectul de hotărâre care prevede ca Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) şi Societatea Comercială Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) să fie transferate la Compania Municipală Energetică SA a fost aprobat, joi, în şedinţa CGMB.

889 afişări

Imaginea articolului RADET şi ELCEN vor fi transferate către Compania Municipală Energetica SA

RADET şi ELCEN vor fi transferate către Compania Municipală Energetica SA

"Se aprobă de principiu transferul afacerii RADET Bucureşti către o entitate desemnată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Entitatea desemnată de către CGMB în acest sens este Compania Municipală Energetică Bucureşti SA", prevede documentul.

Proiectul a fost adoptat cu 32 de voturi "pentru" şi 7 abţineri.

Prin acelaşi proiect, se abrogă hotărârea de Consiliu General din 30 iunie 2018 privind acordul de principiu pentru achiziţionarea de către Municipiul Bucureşti a pachetului de acţiuni deţinut de Ministerul Economiei/ Ministerul Energiei şi Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA, la Electrocentrale Bucureşti SA.

 

"Se aprobă de principiu transferul afacerii ELCEN SA către o entitate desemnată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Entitatea desemnată de către CGMB în acest sens este Compania Municipală Energetică Bucureşti SA", mai prevede proiectul de hotărâre aprobat joi.

Primăria Capitalei spune că planul de reorganiare a RADET trebuie modificat pentru a se asigura un vot pozitiv din partea creditorului majoritar ELCEN.

„Urgenţa rezidă din stadiul avansat al procedurii insolvenţei, în cadrul căreia votul creditorilor asupra planului de reorganizare depus a fost suspendat de ELCEN la cererea comitetului său creditor, sens în care, având în vedere considerentele generale expuse, cele două entităţi trebuie să prezinte planuri de reorganizare compatibile şi coordonate în cele două proceduri de insolvenţă RADET-ELCEN”, se arată în hotărâre.

Potrivit proiectului, ELCEN trebuie să vină cu un plan de reorganizare până în 22 mai, termenul maxim acordat de judecătorul sindic, în caz contrar, ELCEN va intra în faliment.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
RADET ,
ELCEN ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.