RECORD de trafic pe aeroporturile din Bucureşti în 2017: Profitul CNAB a crescut cu 45% faţă de anul precedent

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a înregistrat în 2017, pe aeroporturile Otopeni şi Băneasa, un număr record de pasageri: 12,84 milioane, cu 16, 8% mai mult decât în 2016, depăşind media europeană, se arată într-un comunicat transmis marţi de companie.

506 afișări
Imaginea articolului RECORD de trafic pe aeroporturile din Bucureşti în 2017: Profitul CNAB a crescut cu 45% faţă de anul precedent

Trafic RECORD pe aeroporturile din Bucureşti în 2017: 12,84 milioane de pasageri

Potrivit CNAB, anul trecut au avut loc 130.000 de aterizări şi decolări, cu 7,7 % mai mult faţă de anul precedent.

„Rezultatele pe care le-am obţinut în anul 2017, atât din punct de vedere al creşterii traficului aerian, cât şi din punct de vedere al îmbunătăţirii parametrilor financiari ai CNAB, sunt efectele noii abordări manageriale, orientate către atragerea de noi companii aeriene, extinderea numărului de rute operate de la Bucureşti, creşterea frecvenţelor de operare pe rutele existente şi, nu în ultimul rând, către optimizarea calităţii şi siguranţei infrastructurii aeroportuare”, a precizat Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

TITLURILE ZILEI

CNAB a înregistrat, în anul 2017, venituri totale de 1,08 miliarde de lei, cu 8,3% mai mult faţă de 2016, şi un profit brut de 389,7 milioane de lei, cu 45% mai mult faţă de anul precedent.

„Lucrările de întreţinere şi reparaţii realizate în 2017 au totalizat 67.228 mp, la structura rutieră a pistei de decolare/aterizare nr. 1 şi la căile de rulare a aeronavelor”, se mai arată în comunicatul CNAB.

O misiune a Comisiei Europene a verificat măsurile luate la nivel aeroportuar pentru protecţia şi securitatea atât a pasagerilor, cât şi a operaţiunilor aeroportuare, constatând că Aeroportul Otopeni respectă standardele europene în domeniul securităţii aviţiei civile şi că măsurile aplicate la nivelul aeroportului sunt în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare. Compania a primit, astfel, confirmarea că respectă standardele europene de siguranţă în domeniul aviaţiei, în conformitate cu cele mai recente norme ale Uniunii Europene. Certificarea acordată CNAB autorizează Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti să opereze în siguranţă, fără restricţii, inclusiv aeronave de tip long-courrier, care pot realiza zboruri transatlantice.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici