România şi Bulgaria, cele mai mari creşteri ale numărului de pasageri transportaţi pe aeroporturi

România, Bulgaria şi Cipru au înregistrat cele mai mari creşteri ale numărului de pasageri transportaţi pe aeroporturi, în 2016, cele mai aglomerate aeroporturi fiind Heathrow din Londra şi Charles de Gaulle din Paris, potrivit unui comunicat al Eurostat publicat miercuri.

805 afișări
Imaginea articolului România şi Bulgaria, cele mai mari creşteri ale numărului de pasageri transportaţi pe aeroporturi

Cele mai mari creşteri ale pasagerilor transportaţi au fost înregistrate în Bulgaria (22,5%), România (20,5%), Cipru (18,1%) şi Ungaria (14,1%), anul trecut. Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti a fost tranzitat de 10,97 milioane de pasageri în 2016, cu 18,4% mai mulţi decât anul anterior.

În 2016, cei mai mulţi pasageri transportaţi au fost raportaţi în Marea Britanie (249 de milioane de pasageri), Germania (201 milioane), Spania (194 de milioane), Franţa (145 de milioane) şi Italia (135 de milioane).

TITLURILE ZILEI

Per total, în Uniunea Europeană, numărul pasagerilor a crescut cu 5,9%, la 54,4 milioane, în perioada 2015-2016.

Heathrow din Londra rămâne cel mai aglomerat aeroport în 2016, tranzitat de 75,7 milioane de pasageri, în creştere cu 1% faţă de anul anterior. Charles de Gaulle din Paris (65,8 milioane de pasageri), Schiphol din Amsterdam (63,6 milioane) şi aeroportul din Frankfurt (60,7 milioane) completează clasamentul celor mai aglomerate aeroporturi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici