Romarm negociază cu compania europeană John Cockerill pentru realizarea turelei de calibru 30 mm

Compania Naţională Romarm a început discuţiile pentru o colaborare cu compania europeană John Cockerill, fostă CMI, pentru a realiza turela de calibru 30 mm, anunţă Ministerul Economiei.

972 afişări
Imaginea articolului Romarm negociază cu compania europeană John Cockerill pentru realizarea turelei de calibru 30 mm

Romarm negociază cu compania europeană John Cockerill pentru realizarea turelei de calibru 30 mm

Compania Naţională ROMARM a început discuţiile pentru o colaborare cu compania europeană John Cockerill, fostă CMI, scopul cooperării fiind de a realiza împreună, prin transfer de tehnologie şi know- how, a unei familii de turele, incluzând calibrul 30mm, pentru piaţa internă şi externă, urmând ca gradul de integrare a produselor la filialele Romarm să crească pe măsura ce proiectul avansează şi se materializează oportunităţile de dezvoltare pe alte pieţe, anunţă Ministerul Economiei, într-un comunicat de presă postat pe site.

"Romarm a început colaborarea cu John Cockerill, fost CMI. Discuţiile include un potential transfer de tehnologie care va fi implementat de Romarm prin filialele sale. Pentru a produce turelele calibrul 30mm intenţionăm să cooperăm şi cu alte companii din cadrul industriei naţionale de apărare, în funcţie de specificul domeniului de activitate. Romarm este preocupat de imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor sale şi suntem interesaţi de identificarea soluţiilor operaţionale care vor conduce la dezvoltarea industriei de apărare din România ", a declarat Claudiu Cucu, director general al CN Romarm SA.

John Cockerill Defense proiectează şi dezvoltă soluţii în domeniul sistemelor de arme, cum ar fi turelele Cockerill® de la calibrul 25mm până la 120 mm, care combină o putere sporită de foc şi o greutate redusă pentru o mobilitate ridicată a vehiculelor blindate.

“În ultimele luni am avut câteva parteneriate deosebit de importante pentru industria naţională de apărare: cel dintre Uzina Mecanică Plopeni şi Beretta, care va permite ca în România să se producă o armă de asalt de ultimă generaţie, cel dintre Romaero şi Raytheon, care permite să punem bazele unui centru de mentenanţă pentru sistemul Patriot şi ca Romaero să devină unul dintre furnizorii globali ai Raytheon, sau cel dintre companiile româneşti din industria de apărare încheiat între Pro Optica, Romarm şi IOR pentru turele telecomandate de calibru 7,62 mm şi 12,7 mm. Colaborarea pe care Romarm o începe acum cu o companie de tradiţie, John Cockerill - fostă CMI, este o dovadă a angajamentului Ministerului Economiei şi al Guvernului de a reînnoi şi de a revigora industria naţională de apărare”, a transmis şi Niculae Bădălău, ministrul Economiei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici