SUA vor devansa Rusia şi vor deveni cel mai mare producător de petrol din lume până în 2015

Statele Unite vor devansa Rusia şi vor deveni cel mai mare producător de petrol din lume până în 2015, urmând ca în următoarele două decenii să se apropie de independenţa energetică, datorită exploatării zăcămintelor de şist, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

474 afișări
Imaginea articolului SUA vor devansa Rusia şi vor deveni cel mai mare producător de petrol din lume până în 2015

SUA vor devansa Rusia şi vor deveni cel mai mare producător de petrol din lume până în 2015 (Imagine: Arhiva Medaiaax Foto / AFP)

Preţul petrolului va urca la 128 de dolari pe baril până în 2035, în timp ce consumul mondial se va majora cu 16%, potrivit raportului anual World Energy Outlook al AIE, relatează Bloomberg.

Agenţia consideră că rolul OPEC va creşte pe la jumătatea deceniului următor, în condiţiile în care succesul SUA în exploatarea zăcămintelor de şist va fi dificil de repetat de către alte naţiuni.

"Statele Unite se îndreaptă constant către acoperirea necesarului energetic din resurse interne, până în 2035. Asta nu înseamnă însă că lumea se îndreaptă spre o nouă eră a abundenţei de petrol", se arată în raportul AIE, organizaţie care acordă consultanţă în domeniul energiei pentru 28 de state.

TITLURILE ZILEI

Creşterea producţiei exploatărilor de şist ajută SUA să ajungă la cel mai înalt nivel de independenţă energetică din ultimele două decenii, protejând ţara de turbulenţele din Africa şi Orientul Mijlociu. Acest fapt pune în pericol veniturile celor 12 state membre ale OPEC, a căror producţie este la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, afectată şi de tulburările politice din Libia şi furturile din Nigeria.

SUA vor depăşi Rusia, în prezent cel mai mare producător de petrol, în 2015, datorită exploatărilor de şist din Dakota de Nord şi Texas. Producţia Statelor Unite se va stabiliza după 2020 şi va pierde prima poziţie la începutul anilor 2030, se arată în raport.

Producţia de ţiţei a SUA a urcat la 7,9 milioane de barili pe zi în săptămâna încheiată pe 18 octombrie, fiind la cel mai ridicat nivel de după martie 1989, potrivit Administraţiei pentru Informaţii în Domeniul Energiei.

Cererea mondială de petrol va creşte cu 14 milioane de barili, la o medie de 101 milioane de barili pe zi în 2035.

Creşterea capacităţii de rafinare în Asia şi Orientul Mijlociu şi reducerea cererii în multe ţări dezvoltate sporesc presiunile pentru închiderea unor rafinării, avertizează AIE.

Agenţia estimează că până în 2035 există riscul închiderii unor capacităţi de rafinare de aproape 10 milioane de barili de petrol pe zi, reprezentând 10% din capacitatea mondială, cele mai vulnerabile fiind rafinăriile din Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici