Tăriceanu l-a numit pe Liviu Nistoran în funcţia de preşedinte al ANRCTI

Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a numit pe deputatul independent Liviu Nistoran preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglemantare în Comunicatii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), acesta înlocuindu-l pe Dan Georgescu, eliberat din funcţie la începutul săptămânii.

179 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu l-a numit pe Liviu Nistoran în funcţia de preşedinte al ANRCTI

Tăriceanu l-a numit pe Liviu Nistoran în funcţia de preşedinte al ANRCTI (Imagine: Mediafax Foto)

Nistoran a absolvit Universitatea Politehnica Bucureşti şi înfiinţat mai multe companii de telecomunicaţii, cum ar fi Globalnet, Avenir Telecom sau Netcom.

În 2004, el a fost ales deputat de Călăraşi, pe listele Partidului Democrat, şi trei ani mai târziu a devenit independent.

Conform legislaţiei, Nistoran va fi nevoit să îşi dea demisia din Parlament, funcţie incompatibilă cu cea de şef al ANRCTI.

Preşedintele Autorităţii a fost revocat din funcţie, luni, de către Tăriceanu. Dan Georgescu a declarat, ulterior, că motivele invocate de premier - care nu au fost făcute publice până în prezent - sunt nefondate.

TITLURILE ZILEI

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici