Transgaz a dat startul lucrărilor la staţiile de comprimare din cadrul proiectului BRUA

Societatea naţională Transgaz a semnat ordinul de începere a lucrărilor la staţiile de comprimare gaze naturale de la Podişor, Bibeşti, şi Jupa, din cadrul proiectului BRUA – Faza 1, valoarea contractului fiind de peste 280 de milioane lei, informează compania.

678 afișări
Imaginea articolului Transgaz a dat startul lucrărilor la staţiile de comprimare din cadrul proiectului BRUA

Transgaz a dat startul lucrărilor la staţiile de comprimare din cadrul proiectului BRUA

Fiecare staţie va fi echipată cu câte două agregate de comprimare (unul în funcţiune şi unul de rezervă) şi va avea capacitatea tehnică de asigurare a fluxului bidirecţional de gaze naturale. Contractul de execuţie a celor trei staţii de comprimare gaze naturale a fost câştigat de un consorţiu de firme româneşti, condus de INSPET SA Ploieşti.

Valoarea contractului este 288,7 milioane lei, la care se adaugă TVA. Uniunea Europeană a acordat un grant în valoare de 1,519 milioane euro, reprezentând 50% din cheltuielile eligibile estimate.

TITLURILE ZILEI

Pe lângă cele trei staţii de comprimare, proiectul BRUA Faza 1 presupune şi construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş în lungime de 479 km, cu diametru de 32” (Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar.

Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane de euro. Uniunea Europeană acoperă 179,3 milioane de euro, printr-un al doilea grant, care reprezintă 40% din cheltuielile eligibile estimate. La finalizarea fazei I se va asigura fluxul de gaze naturale spre Ungaria, prin interconectorul Horia - Csanadpalota a 1,75 mld. Smc/an (200 mii Smc/h), la 40 bar la graniţă; Bulgaria prin interconectorul Giurgiu - Ruse a 1,5 mld Smc/an (171 mii Smc/h), la 30 bar la graniţă.

Termenul estimat de finalizare este 31 decembrie 2019.

“Realizarea infrastructurii BRUA Faza 1 va contribui în mod semnificativ la ridicarea nivelului de securitate energetică a României şi va permite deschiderea de noi oportunităţi pentru implicarea furnizorilor de echipamente şi servicii energetice”, a declarat directorul general al Transgaz, Ion Sterian.

Proiectul BRUA Faza I este considerat un proiect prioritar la nivel regional şi este inclus în lista proiectelor CESEC (Central East South Europe Gas Connectivity), pentru că aduce o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale şi a gradului de interconectivitate regională.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici