Un lider sindical vine cu o previziune neplăcută: Creşterea salariilor de la 1 ianuarie va fi ANULATĂ de inflaţie

Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) spune că viitoarea creştere salarială, prevăzută de la 1 ianuarie, va fi una „anulată de inflaţie”, asta în condiţiile în care celelalte drepturi salariale vor îngheţa.

1158 afişări

„După ce ne-a încercat reacţia cu un proiect de test, Ministerul Finanţelor Publice publică Proiectul de OUG privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. În ceea ce priveşte salarizarea, pare în plus acea 1/4 din diferenţa de până la coeficientul din grilă aplicabilă în 2022, ceea ce - în concret - înseamnă o creştere aproximativ egală cu rată inflaţiei”, este de părere Sorin Dumitraşcu, preşedintele FSANP.

Acesta mai spune că mărirea salariilor din 2018, de 25% a fost anulată de transferul taxelor sociale de la angajator la angajat, iar viitoarea mărire va fi anulată de inflaţie.

„Aşa cum în 2018 a fost acordată declarativ o mărire salarială de 25% care a fost anulată prin transferul taxelor sociale, începând cu ianuarie 2019 Guvernul propune o creştere care este anulată de inflaţie, având în vedere că alin. (3) din art. 34 din Proiect prevede că toate celelalte drepturi şi elemente salariale îngheaţă”, mai spune Dumitraşcu.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici