Wizz Air a prelungit măsura de suspendare a zborurilor spre Tel Aviv până joi noapte

Wizz Air a prelungit măsura de suspendare a zborurilor către aeroportul din Tel Aviv până joi noapte, a anunţat compania aeriană.

475 afișări
Imaginea articolului Wizz Air a prelungit măsura de suspendare a zborurilor spre Tel Aviv până joi noapte

Wizz Air a prelungit măsura de suspendare a zborurilor spre Tel Aviv până joi noapte (Imagine: Alex Drifter/Mediafax Foto)

"Siguranţa operaţiunilor rămâne prioritatea Wizz Air. Având în vedere că situaţia incertă continuă, Wizz Air a decis să prelungească suspendarea operaţiunilor spre Aeroportul Internaţional Tel Aviv Ben Gurion până joi, 24 iulie, miezul nopţii. Wizz Air este în contact permanent cu autorităţile, iar orice modificare va fi anunţată în timp util", se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Wizz Air anunţase marţi că suspendă zborurile către aeroportul din Tel Aviv până miercuri noapte, în urma recomandării făcute de Autoritatea aeronautică federală din Statele Unite (FAA), din cauza riscului unor atacuri cu rachetă.

TITLURILE ZILEI

Miercuri seară, agenţia federală pentru aviaţie din SUA (FAA) a ridicat interdicţia impusă companiilor aeriene de a zbura către Israel, dar a avertizat că "situaţia este foarte instabilă" pe plan local, relatează AFP.

"FAA a ridicat restricţiile privind zborurile americane către şi de la aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv, anulând o directivă pentru echipaje pe care o reînnoise anterior", arată un comunicat al agenţiei.

Agenţia a emis o primă interdicţie de deservire a acestui aeroport marţi, pentru 24 de ore, după ce o rachetă palestiniană a căzut în apropierea aeroportului. Restricţia a fost reînnoită miercuri.
După presiuni la cel mai înalt nivel în vederea anulării interdicţiei, FAA a precizat, miercuri, într-un comunicat că "lucrează strâns" cu Guvernul israelian pentru "a analiza noile informaţii pe care le-a furnizat şi pentru a determina dacă potenţialele riscuri pentru aviaţia civilă americană s-au redus".

Majoritatea companiilor internaţionale mari şi-au anulat zborurile către Israel până joi, punând pe primul plan siguranţa pasagerilor.

Mişcarea islamistă Hamas a lansat mii de rachete spre teritoriul israelian în ultimele zile, unele căzând în apropierea Aeroportului Ben Gurion din Tel Aviv. Confruntările dintre Israel şi Hamas s-au soldat cu moartea a aproximativ 600 de palestinieni şi a circa 30 de israelieni, inclusiv 27 de militari.

Ministrul israelian al Transporturilor a afirmat marţi că nu există "niciun motiv" pentru suspendarea zborurilor spre Israel, potrivit unor declaraţii redate de purtătorul de cuvânt al Autorităţii Aeronautice Civile Israeliene, relatează AFP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici