COMENTARIU Adrian Onciu: Nu mai alimentaţi fricile! Opriţi terorismul mediatic! Opriţi jurnalul funebru de la ora 13!

5523 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Adrian Onciu: Nu mai alimentaţi fricile! Opriţi terorismul mediatic! Opriţi jurnalul funebru de la ora 13!

În general sunt o tipă curajoasă. Prietenii pretind că aş fi şi optimistă. Îmi plac mult drumeţiile, aventurile, provocările, saltul spre necunoscut.

Mai bine spus ”îmi plăceau” până acum şase luni. De când a început nebunia parcă nu mai sunt eu. Dintr-o dată am simţit că mi-e frică. Am simţit-o profund, în tot corpul. O frică din aia teribilă de care încerci să te lepezi în fiecare clipă şi nu reuşeşti nicicum. Se ţine scai de tine, te urmăreşte pas cu pas. Îţi pătrunde în suflet şi acolo rămâne pe veci, oricât te-ai scutura. Oricât te-ai strădui să închizi ochii şi să ştergi totul cu buretele.

În ultimii ani am strâns nişte bani. Nu mulţi. Aş fi vrut să-mi iau maşină. Sau să dau un mic avans la Prima casă. Dar mi-e frică. Dacă rămân fără job?

Mi-e frică să mă îndrăgostesc. Dacă are Covid?

Mi-e frică să merg la sală. Să ies la restaurant. Să mă plimb prin mall. Să cumpăr absolut orice, la fel de destinsă ca înainte. Să văd o piesă de teatru. Să trag o fugă la doctorul stomatolog, pentru un control de rutină. Să plec în vacanţă. S-o strâng în braţe pe mama (ultima dată am văzut-o pe Skype, părea bine).

Mi-e frică să scriu pe Facebook. Mi-e milă de Cristi Puiu.

Mi-e frică să visez.

Dar cel mai tare mi-e frică de coşmaruri. Mi-e frică să nu-mi apară iarăşi în vis domnii Vela, Arafat şi Tătaru. Ştiu, sunt doar nişte politicieni. Dar mintea mea, conştientul şi subconştientul meu fac o singură conexiune: Arafat-Moarte-Vela-Moarte-Tătaru-Moarte. Şi, de ce nu, Iohannis-Moarte.

Poate că am devenit puţin depresivă. Însă mi-e frică să merg la spital. Mi-e frică să nu-mi dea psihiatrul două pastile de remdesivir şi trei de hidroxiclorochină.

La recomandarea unei prietene am încercat să fac abstracţie. Am închis televizorul şi aparatul de radio. N-am intrat pe internet. Până spre seară am fost complet deconectată. Apoi m-a sunat curierul să-mi aducă pizza. I-am întins banii şi m-a întrebat prin crăpătura uşii: ”Ştiţi că nu mai au paturi la ATI?”.

Bunicu' de la Tecuci m-a sfătuit să beau o ţuică înainte de culcare. Sau să trag un joint. Degeaba, nu funcţionează!

Am urmat sfaturile unui astrolog: m-am apucat de yoga; am ţinut post negru trei zile; m-am rugat la trei mânăstiri din Bucovina; am aprins 33 de lumânări, câte trei în fiecare zi.

Inutil! În continuare mi-e frică de mor! În continuare îi visez pe Vela, Arafat şi Tătaru! Imaginea lor îmi apare foarte clar, ca într-o proiecţie cinematografică 3D. Sunt palizi, au priviri fixe, rătăcite, gura întredeschisă şi ochii înfundaţi în orbite. Se mişcă greoi, le lipseşte câte-o mână, un maxilar sau chiar un sfert din cutia craniană. Arată ca nişte zombi flămânzi din The Walking Dead.

Mi-e frică şi de propria-mi umbră. Trasar la cel mai mic zgomot. De multe ori adorm cu masca pe faţă până mă sufoc şi sar, speriată, în capul oaselor.

Gata, m-am hotărât! Mâine ies în Piaţa Victoriei. Mă veţi recunoaşte uşor. Voi avea o pancartă albă cu inscripţia ”Nu mai alimentaţi fricile! Opriţi terorismul mediatic! Opriţi jurnalul funebru de la ora 13!”.

Mi-e frică, totuşi. Dacă mă arestează?

Maria (Bucureşti, 12 septembrie 2020)

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici