COMENTARIU Adrian Onciu: Cum am rămas vacă bună de muls şi în regimul Dragnea, şi în regimul Iohannis

2390 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Adrian Onciu: Cum am rămas vacă bună de muls şi în regimul Dragnea, şi în regimul Iohannis

Cum am rămas vacă bună de muls şi în regimul Dragnea, şi în regimul Iohannis FOTO Administraţia Prezidenţială

Oricare va fi următorul preşedinte al Statelor Unite, Trump sau Biden, România are datoria de a ridica privirea din pământ şi de a schimba substanţial coordonatele parteneriatului strategic. Să fim realişti. Americanii au venit în estul Europei pentru propriile interese şi mai puţin de dragul României ori Poloniei, principalii lor aliaţi. 
 
După septembrie 2001, Statele Unite au avut nevoie de noi în special în plan militar. Ne-am dovedit utilitatea (şi loialitatea) în confruntarea serviciilor de informaţii pe frontul din Orientul Mijlociu, în Irak şi ulterior în Afganistan. Am intrat în NATO, am început să înzestrăm armata cu tehnică militară compatibilă, am contribuit substanţial în teatre de război, cu destule victime, fără altă miză decât întărirea parteneriatului româno-american. Am îmbrăţişat proiectul bazei de la Deveselu, iar după atingerea procentului de 2% din PIB pentru bugetul Apărării am pornit campania de achiziţii de tehnică militară de miliarde de euro. 
 
Deşi am fi avut de unde alege rachete şi avioane produse de firme din Uniunea Europeană, la preţuri poate mai avantajoase, parteneriatul strategic cu Statele Unite şi-a spus cuvântul: am cumpărat avioane F-16 second-hand, apoi sisteme Patriot de peste patru miliarde de euro. Achiziţiile vor continua în forţă (potrivit proiectului votat deja în Parlament) cu peste 3 miliarde de euro, cât costă sistemul de rachete NASAMS al companiei americane Raytheon. 
 
Pentru o ţară ca România, aflată pe ultimele locuri din UE ca nivel de trai (la bătaie cu Bulgaria), aceste investiţii uriaşe în domeniul apărării par a fi cel puţin hazardate. Dacă nu chiar prosteşti. Utilitatea lor este nulă în ipoteza, foarte puţin probabilă, a unui război cu Rusia – sperietoarea fluturată în mod constant de propaganda de partid şi de stat. Este de-a dreptul hazliu să te gândeşti că cele câteva rachete Patriot ar face faţă cu brio arsenalului nuclear rusesc. Scenariul cu tentă SF al unui conflict armat cu Rusia a reprezentat şi continuă să reprezinte motivaţia strict necesară şi suficientă pentru înarmarea fără precedent a României. 
 
Adevărul este că pericolele ne pândesc de peste tot. 
 
Cel mai mare pericol ar fi să fim văzuţi şi în următorii 10-20 de ani drept papagalii numărul 1 ai Europei. Săraci lipiţi pământului, dar întotdeauna cu coada ţinută sus. Înarmaţi până-n dinţi cu tehnică americană de ultimă generaţie. N-avem autostrăzi, n-avem şcoli şi spitale moderne, dar măcar ipotetic am putea negocia cu Moscova, de pe poziţii de forţă, noul preţ la gazele naturale. Acum ne permitem. În sfârşit avem cu ce. 
Cu banii daţi pe sistemele de rachete Patriot şi NESAMS, adică peste 7 miliarde de euro, aproape am fi terminat Autostrada Unirii, Iaşi-Tg. Mureş. 
 
Până la urmă rămâne o chestiune de priorităţi. În stadiul actual al dezvoltării României ce-ar fi mai important? Să cheltuim puţinele fonduri de investiţii pe înarmare sau să încercăm să mişcăm ceva în economie, în infrastructură, în educaţie şi sistemul sanitar? 
 
Prin martie 2017, mult-hulitul Liviu Dragnea îi atrăgea atenţia ambasadorului american Hans Klemm că a venit momentul ca parteneriatul strategic româno-american să se traducă în avantaje de ambele părţi. Să nu rămână doar o protecţie (pe hârtie) faţă de posibila agresiunea a unui inamic iluzoriu. Să înceapă şi România să simtă investiţiile americane în economie. Să vină milioane de dolari în fabrici şi uzine, nu doar în salarii de IT-işti ai căror patroni de companii big-tech reuşesc miraculos (şi perfect legal) să-şi repatrieze profiturile intacte, neimpozitate, ca dintr-o ţară bananieră. 
 
Vreau ca şi românii să simtă în buzunarele lor efectele benefice ale acestui parteneriat strategic. România a fost foarte loială şi foarte serioasă şi va fi în continuare. Orice solicitare a partenerilor americani a fost acceptată. Dar, repet, pe partea economică trebuie să avem şi avantaje”, spunea Dragnea în martie 2017, după o vizită în Statele Unite. 
Au trecut aproape patru ani, s-a schimbat între timp guvernarea, a venit alt ambasador american, însă coordonatele parteneriatului strategic au rămas aceleaşi: România cheltuie imens pentru înzestrarea Armatei prin intermediul contractelor semnate la Washington (nu ştim dacă la preţuri OK sau dimpotrivă, umflate), în timp ce investitorii din Statele Unite încă preferă pieţele cu mână de lucru foarte ieftină, gen China. Despre alte parteneriate extrem de păguboase pentru noi, ca autostrada Bechtel sau afacerea Microsoft, amintim aici doar în treacăt. 
 
Probabil în contrapartidă cu disponibilitatea guvernului Orban de a ceda reţeaua mobilă 5G, noul ambasador Adrian Zuckerman a anunţat două ”investiţii” americane majore în România: autostradă şi cale ferată pe ruta Marea Neagră – Marea Baltică, respectiv construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă. La prima vedere sună bine. Dacă însă intrăm în amănunte, observăm că pe teritoriul României ruta Constanţa-Gdansk este în mare parte deja acoperită de autostrăzi (Constanţa – Bucureşti – Piteşti – Sibiu – Lugoj). Segmentele lipsă vor fi construite printr-o infuzie de circa 700 milioane de euro, bani proveniţi dintr-un fond privat de investiţii cu participarea a 12 ţări europene. Aşadar ajutorul american va fi aproape inexistent, dacă ne raportăm la uriaşele sume cheltuite de România pentru înarmare. 
 
Aşa-zisa investiţie de la Cernavodă, de 8 miliarde de dolari, este de fapt un împrumut pe care statul român îl primeşte de la partenerul său strategic, prin intermediul unei bănci. Banii vor intra direct în conturile firmelor din Statele Unite, Canada şi Franţa specializate în contrucţia reactoarelor nucleare. România va avea apoi grijă să plătească ratele la timp, ca să nu primească penalizări. Propriu-zis, nu ştim dacă este vorba despre un ajutor sau, ca să vezi!, o altă afacere păguboasă. Dacă nu cumva am fi putut construi reactoarele 3 şi 4 în condiţii mult mai avantajoase. Decizia a fost una pur politică (ca de altfel şi în cazul reţelei 5G), în spiritul aceluiaşi parteneriat strategic. 
 
Pentru că raportul dintre costuri şi beneficii apare ca fiind net în favoarea Statelor Unite (vezi ”reţeaua 5G, baza Deveselu şi rachetele Patriot” versus ”lipsa vizelor şi a investiţiilor directe”) este lăudabil efortul ambasadorului Zuckerman de a îmbunătăţi în Photoshop imaginea parteneriatului strategic româno-american. Realitatea rămâne totuşi cea de pe teren. Banii foarte mulţi curg într-o singură direcţie. Şi asta nu de ieri, de azi. 
 
Probabil drept prinos de recunoştinţă pentru disponibilitatea regimului Iohannis de a continua pe aceeaşi linie (plină de slugărnicie, fără pic de demnitate şi în dauna interesului naţional), ambasadorul Zuckerman a simţit nevoia să despartă apele. Să dea un semnal în perspectiva alegerilor din 6 decembrie. Să puncteze ferm cine-i de partea bună a istoriei: ”Corupţia din guvernul anterior, care s-a concretizat în relaxarea legilor justiţiei doar pentru a-i ajuta pe fostul lider PSD Liviu Dragnea şi pe alţii să evite pedeapsa cu închisoarea nu va fi acceptată! Numeroasele progrese făcute de Guvernul Orban în ultimul an ar putea fi subminate cu uşurinţă. Cei care au participat şi au ajutat la privarea poporului român de statul de drept şi care s-au pretat la fapte de corupţie nu vor avea sprijinul nostru”.
 
Aceste cuvinte ne doare!” ar putea spune orice pesedist fidel vechiului regim, mai ales dacă s-ar raporta la dublul standard american în materie de luptă anti-corupţie. Căci inclusiv ambasadorul Zuckerman ar trebui să fie ruşinat (şi ulterior indignat!) de ceea ce se întâmplă în propria ogradă. Potrivit BBC, celebra bancă americană Goldman Sachs a acceptat zilele trecute să plătească aproape trei miliarde de dolari autorităţilor din Statele Unite pentru a pune capăt acuzaţiilor de corupţie legate de fraudarea Fondului Suveran din Malaezia. Trei miliarde de dolari ca să scapi de închisoare în America – un mizilic, cât plăteşte România pe frumosul sistem de rachete NASAMS! Iată adevărata luptă anti-corupţie, nu campania televizată SRI-DNA cu infractori din Palatul Victoria trimişi la zdup pentru şpăgi derizorii, de 1-2-3 milioane de euro. Şi, în plus, fără posibilitatea de a returna un 10-15 la sută din prejudiciu ca să scape repede de pârnaie, fix ca pe Wall Street. 
 
Alegerile americane din 3 noiembrie se apropie. Ar fi momentul ca preşedintele Iohannis să ia taurul de coarne şi să arate care este interesul României în faimosul parteneriat strategic. Să arate că nu suntem doar o vacă bună de muls, docilă şi gata de orice sacrificiu. Inclusiv de sacrificiul suprem, dacă stăpânul o cere.        
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici